In precedentele cinci sesiuni indicele general BET-C a avansat cumulat cu aproape 7%.

Bursa nu a fost influentata marti de disputele din Parlament intre PDL si USL privind schimbarea presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor, insa reactiile s-au vazut miercuri dimineata, cand piata a deschis in scadere.

"Pana marti, piata a fost sub efectul pozitiv generat de deciziile luate in cadrul summitului de la Bruxelles. Totusi, astazi, in lipsa unui reper mai clar din partea pietelor internationale si cu bursa din SUA inchisa de Ziua Independentei, tensiunile politice un determinat trecerea de la euforie si extaz la teama si chiar panica. Pe de alta parte, putem spune ca si marcarile de profit sunt un factor pentru scaderile de azi, tinand cont ca sunt actiuni care au crescut chiar si cu 10% in ultima saptamana", a declarat Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

In primele minute de tranzactionare piata a scazut cu 2,6%, insa apoi corectia a incetinit rapid la 1,7%, iar pana la ora 12:30 a ajuns la 1%.

Ulterior, corectia s-a dus la 2% dupa ce viceliderul deputatilor PNL Eugen Nicolaescu a anuntat ca USL va depune intr-o ora la Birourile permanente reunite documentele pentru declansarea procedurii de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu.

USL solicita convocarea Parlamentului in sesiune extraordinara, joi si vineri, pentru suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu.

"Suspendarea presedintelui ar putea determina vanzari masive, iar scaderile vor prinde amploare. Evenimentele de pe scena politica se succed cu rapiditate si probabil ca in scurt timp ne vom alinia din nou la evolutia burselor internationale, avand in vedere ca investitorii trec destul de usor de la o stare la alta. Starea de incertitudine se va mentine, insa, probabil, va avea catalizatori diferiti", a mai spus brokerul.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in scadere cu 3,21%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,45% sub ziua de marti.

In acelasi timp, actiunile celor cinci SIF-uri si titlurile Fondului Proprietatea (FP) plasau indicele BET-FI cu 2,77% sub sedinta precedenta.

Citeste si:

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a scazut cu 2,95%. Indicele reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Totodata, noul indice extins al BVB, BET-BK, a coborat cu 2,26%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS).

Investitorii au transferat in total actiuni de 22,5 milioane lei (5 milioane euro), valoare cu 48% peste rulajul de marti, de 15,2 milioane lei (3,4 milioane euro).

Actiunile Fondului Proprietatea (FP) au fost cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 10 milioane lei, si au acoperit 45% din rulajul bursei. Cotatia acestor titluri a scazut cu 4,47%, la 0,459 lei.

Actiunile SIF-urilor au inregistrat corectii de 1,63% - 2,54%, iar titlurile OMV Petrom au scazut cu 3,24%.

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat in total actiuni de 1,2 milioane lei, valoare de aproape sapte ori peste lichiditatea de marti, de doar 180.000 de lei.

Cu un rulaj de 610.000 de lei, titlurile Electrocarbon Slatina (ELNG) au asigurat jumatate din lichiditatea pietei. Singura operatiune cu aceste actiuni a fost realizata la 2 lei, pret in crestere cu 4,17%.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 0,7% dupa ce marti au atins maximul ultimelor doua luni, sustinute de asteptarile optimiste ale investitorilor ca bancile centrale sa ia masuri de stimulare a economiilor.