Dupa trei saptamani de campanie in care principalele partide politice din Romania s-au luptat in acuze si dezvaluiri, iar moneda nationala a incasat lovituri aproape zilnic, niciun administrator de investitii sau broker nu indrazneste sa dea un pronostic optimist pentru aceasta saptamana. Ce-i drept, nici evolutiile bursei dupa cele mai recente scrutinuri electorale nu ii ajuta sa faca asta.
“Este clar ca indiferent de rezultatul referendumului in primele sedinte de tranzactionare nu vom vedea lucruri tocmai placute in piata. Ne asteapa o saptamana grea. Disputele dintre Guvern si presedinte ar putea sa continuie, iar asta nu da bine in fata investitorilor straini. Pe termen scurt lucrurile nu arata bine”, considera Valerian Ionescu, director piete de capital in cadrul BCR.

In ciuda disputelor politice din cele trei saptamani care au precedat referendumul, Bursa de la Bucuresti (BVB) nu a fost la fel de afectata precum cursul de schimb. BET-XT, indicele care urmareste cele mai importante 25 de actiuni din piata, a urcat in acest interval cu 3,1%, evolutie care a urmarit si chiar amplificat tendinta timida de crestere de pe plan international (Dow Jones – crestere 1%, Suro Stoxx 50 – crestere 1,7%).

“Cea mai mare problema a economiei si a bursei in actualele conditii este acest conflict politic ce nu pare sa se mai termine. Ori moare magarul, ori crapa imparatul; ceva trebuia sa se intample. Situatia in piata se va imbunatati cand vom vedea o calmare a situatiei politice. Ma astept sa vedem o continuare a conflictului: cred ca sunt sanse mari USL sa ceara modificarea legii referendumului si sa incerce din nou demiterea presedintelui”, considera Ioan Cuzman, seful SIF Banat Crisana (SIF1).

Rares Nilas, directorul BT Securities, divizia de brokeraj a Bancii Transilvania, mentioneaza mediul privat nu este atat de interesat de rezultatul referendumului, cat de masurile economice care vor fi adoptate in perioada imediat urmatoare.

“Eu sustin ideea austeritatii. In mediul privat austeritatea se simte de ani buni de zile, era normal ca si Guvernul sa ia asemenea masuri. Pe investitorii din piata nu ii intereseaza contrele dintre politicieni, ci masurile economice care vor fi luate. Va fi liniste si nu vom mai vedea scandal la TV, dar economia pana una alta tot aceeasi este, iar mediul privat va avea aceeasi intrebare: de unde bani pentru scaderea TVA si alte facilitati fiscale?”, a declarat Rares Nilas.

Ce se intampla pe Bursa dupa alegeri?



Aruncand o privire asupra evolutiei pietei romanesti in ziua si saptamana care a urmat unor alegeri prezidentiale sau parlamentare in ultimii cinci ani, lucurile nu arata extraordinar de bine.

Dupa turul al doilea al alegerilor prezidentiale din 2009 , bursa a scazut per ansamblu cu 3,5% in urmatoarele cinci sedinte. O scadere de 0,4% a fost notata si in saptamana de dupa primul tur din 2009, in vreme ce parlamentarele din 2008 au adus o scadere de 2,6% pe BVB.
Totusi, tendinta de scadere de dupa alegeri nu poate sa fie generalizata daca sunt luate in considerare si alegerile din anii 2000 – 2007. In acest interval piata de la Bucuresti adesea a inregistrat cresteri dupa scrutinele electorale.

Castigatori si perdanti, opriti-va! Vrem agenda adevarata inapoi!


Rezultate alegeri 2000 - 2012




















*Procentele din tabel reprezinta evolutia indicelui BET-C

Sursa imagine:
sxc.hu
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri