La inceputul lunii iulie, schimbarea de conducere de la SIF Muntenia scria istorie. Pentru prima data, ca o consecinta a ridicarii pragului de detinere, actionarii isi impuneau reprezentantii in Consiliu. Nelipsita de scandaluri si discutii, ecourile Adunarii Generale a Actionarilor se fac simtite si in prezent. Un grup de 17 actionari ai companiei se considera nedreptatiti si au inceput demersurile pentru a clarifica lucrurile. Citeste mai multe detalii in articolul de mai jos.
Inainte de AGA SIF Muntenia din 6/7 iulie, Muntenia Invest, administratorul SIF4, a limitat la 5% drepturile de vot ale unui grup de 37 de actionari care detineau aproape 16,9% din titlurile societatii, printre acestia numarandu-se si investitorii care au solicitat revocarea membrilor Consiliului Reprezentantilor.

Dupa cateva ore, CNVM a dispus anularea limitarii dreptului la vot in AGA, motivand ca din documentele puse la dispozitie de Muntenia Invest, administratorul SIF, nu reiese ca investitorii respectivi actionau concertat.

Ulterior, dupa o Adunare Generala a Actionarilor de peste 33 de ore, Consiliul Reprezentantilor Actionarilor SIF Muntenia a fost schimbat, si grupul „revolutionarilor” si-a impus membrii in CRA.

Dupa un weekend ce parea ca nu se mai termina, schimbarea istorica a fost primita cu optimism in piata. Investitorii si-au manifestat asteptarile pozitive prin presiune la cumparare in primele sedinte de dupa AGA iar brokerii prin declaratii si asteptari marete. Noul Consiliu este format din 11 reprezentanti alesi de un grup de actionari "revolutionari", coagulati in jurul omului de afaceri Gheorghe Iaciu, care detine 5% din titlurile SIF Muntenia, si a fondului de investitii ING International Romanian Equity.

Insa, razboiul de la SIF Muntenia nu pare sa se fi incheiat aici. Un grup de 17 actionari, reprezentanti de Cabinetul de Avocat Dancu Catalin Radu si avocatul Catalin Dancu, au contestat ordonanta CNVM de anulare a limitarii drepturilor de vot.

Astfel, pe 3 august a fost inregistrata la CNVM contestatia la ordonanta de anulare a limitarii drepturilor de vot pentru acel grup de actionari. Motivele invocate se refera la “la modalitatea in care s-a aplicat legislatia specifica pietei de capital, existenta unor modalitati diferite in care s-a actionat de catre CNVM cu privire la acelasi subiect”, a explicat avocatul.

Cu aproximativ o luna inaintea Adunarii Generale a Actionarilor din 7 iulie 2012, conducerea SIF Muntenia a sesizat la CNVM o serie de operatiuni ale unor actionari ce se prezumau ca actionau concertat in legatura cu SIF Muntenia, avand legaturi directe cu derularea AGA.

Ca urmare a acestor sesizari a fost derulat un control tematic de catre CNVM, in cadrul caruia au fost ridicate documente ce dovedeau necesitatea solutionarii tuturor problemelor supuse controlului de catre actionari si SIF Muntenia. Pana in prezent nu a fost solutionata Sesizarea mentionata formulata catre CNVM, a mai spus avocatul.

In contestatia depusa la CNVM, avocatul celor 17 actionari invoca mai multe motive pentru care actionarii sunt numultumiti de aceasta decizie a comisiei :

- „Ordonanta nu este una conforma prevederilor – respectiv nu contine motivatiile de drept care au dus la luarea masurilor respective”.

- „Analiza concreta a tuturor elementelor aduse la cunostiinta CNVM era de natura a conduce la pastrarea suspendarii exercitiului dreptului de vot aplicabila in situatia existenta si dovedita in care persoane indicate de catre SIF Muntenia si care actionau concertat detineau la data emiterii Ordonantei mai mult de 1% din capitalul social al SIF Muntenia”.

- „Ordonanta nu este emisa in analiza tuturor datelor supuse la data controlului”.

- „Astfel, in lipsa unei analize obiective a tuturor aspectelor esentiale si de natura a influenta masurile care se impuneau, s-a luat o masura contrara spiritului si scopului normei legale prin o lipsa concreta de supraveghere in timp real a operatiunilor supuse la date simultane controlului CNVM".

- „Ordonanta este una care a intervenit intre data primei convocari – 06.07.2012 – si momentul derularii sedintei Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor la a doua convocare – 07.07.2012 producand o modificare a drepturilor actionarilor dupa prima convocare, in contextul in care regulile desfasurarii sedintei la doua convocare nu puteau fi diferite fata de prima convocare, crearea cadrului imposibilitatii de informare in timp util a actionarilor asupra masurii.

- „O astfel de impunere a modificarii regulilor dupa care actioneaza actionarii intre cele doua sedinte creaza un cadru nou in chiar interiorul termenlor legale cu influentarea arbitrara a rezultatului votului avand in vedere prevederile art. 6 alin.8 lit. a si b din Actul Constitutiv al SIF Muntenia. Schimbarea regulii dupa care se deruleaza o sedinta a Adunarii Generale Ordinare a actionarilor avand in vedere si cuprinsul Convocatorul completat chiar la cererea celor care au beneficiat de efectele Ordonantei criticate introduce un arbitar in insasi activitatea interna a actionarilor".

- ”Astfel, masura criticata produce un dezechilibru in cadrul procedurii de desfasurare a sedintei AGOA fiind inamdisibil ca la prima convocare sa fie aplicate regulile stabilite de catre adminsitrator in aplicarea normelor legale, iar intre prima si a doua convocare sa fie modificate drepturile actionarilor in contextul in care se aplicau noi reguli de cvorum si majoritate a votului cu consecinta incalcarii evidente a principiului protectiei investitorilor, in contextul refuzului de a se analiza concomitent si efectiv de catre CNVM toate sesizarile ce au o legatura intre ele”.

” Lipsa analizei complete a sesizarilor si modalitatea in care s-a dispus masura transmisa la 07.07.2012 ora 00.56 asadar la mai putin de 24 de ore anterior datei si orei derularii Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor -07.07.2012 la ora 9.30 dovedesc luarea unei masuri ce nu a putut fi adusa la cunostinta efectiva a actionarilor care aveau cunostiinta despre modalitatea de derulare a sedintei stabilita anterior comunicarii ordonantei".

Avocatul a solicitat analiza urgenta si efectiva a Contestatiei in contextul aparitiei unei situatii discriminatorii in ceea ce priveste persoanele actionarilor semnatari cat si ceilalti actionari.

"Modul in care s-a luat decizia si a fost transmisa a reprezentat un semn de intrebare data fiind ora comunicarii, respectiv orele 00.56 conform inscrierii aparat fax. Pe de alta parte lipsa unui raspuns la solicitari aflate intr-o stransa legatura privind investigatii tranzactii aduse la cunostinta anterior a condus la o solutionare ce o consideram neunitara si neconforma scopului urmarit prin insasi legislatia in vigoare. Totodata, orele de comunicare si emiterea intre cele doua sedinte ale AGOA SIF Muntenia, conform Convocatorului au fost de natura a ridica noi semne de intrebare privind modul de aplicare a legislatiei neexistand probe contrarii masurii dispuse de catre administratorul SIF Muntenia", a mai spus Dancu.

Ce urmeaza?


Avocatii reprezinta 17 actionari ai SIF Muntenia, dar nu au detaliat procentul cumulat detinut de acestia in companie, motivand ca legislatia vizeaza protectia persoanelor care investesc pe piata normele legale privind emitentii si operatiunile cu valori mobiliare, protectia de natura a proteja insasi intereselor micilor actionari fata de orice forma de manifestare a unui abuz de majoritate.

„De altfel, la nivel national si comunitar micul investitor este chiar principalul destinatar si beneficiar la normelor legale de protectie, cu aplicarea efectiva a regulilor transparentei pietei, protectia drepturilor actionarului minoritar cu respectarea regulilor stabilite si general obligatorii fara diferentiere in ceea ce priveste procentul detinut”, a mai declarat Dancu.

Pana in prezent, CNVM nu a raspuns contestatiei. Daca aceasta va fi admisa, urmatorul pas ar fi atacarea hotararilor adoptate in AGA din 7 iulie, in instantele civile.

Daca, insa, Comisia va respinge constestatia, tot instantele vor fi solutia. Astfel, avocatul va ataca o eventuala decizie de respingere in contencios administrative la Curtea de Apel Bucuresti.

Catalin Dancu a evitat sa estimeze un termen pentru rezolvarea acestui caz, dar spera ca autoritatile vor actiona rapid pentru solutionarea cazului, in spiritul respectarii egalitatii de tratament pentru toti actionarii.

“Importanta este in aceeasi masura si stoparea tergiversarii si solutionarea sesizarii la care am facut referire privitoare la tranzactii anterioare derularii sedintei AGOA. Consideram ca nu vom avea parte de actiuni discretionare ale acestei autoritati administrative autonome care are drept obiective fundamentale mentionate in art. 2 din Statut, fiind necesara ca analiza si raspunsul sa fie unele conforme principiului bunei credinte pentru a nu continua existenta dubiului privind obiectivitatea in analiza situatiei create”, a conchis avocatul.

Pentru prima data in istoria SIF-urilor, a avut loc o schimbare radicala a conducerii, fiind o consecinta a ridicarii pragului la 5%, la finalul anului trecut. „Revolutia” deschide calea unor miscari similare si in conducerilor celorlalte societati de investitii financiare, mai ales ca anul viitor expira multe dintre mandate. Insa, este importanta si derularea acestor actiuni post-AGA, al caror deznodamant este inca incert. Scenariile posibile indica probabilitatea suspendarii deciziilor luate de actionari, cel putin pana la solutionare.

Sursa foto main: Shutterstock
Sursa foto mica: avocatdancu.ro
Sursa foto jos: Freedigitalphotos.net
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri