Cu o saptamana in urma toata presa romaneasca vuia dupa ce administratorul judiciar al Hidroelectrica daduse cateva exemple de salarii din cadrul companiei de stat aflata in insolventa: 9.900 lei pentru un sofer si 1.600 de euro salariul mediu sunt cifrele care la acel moment au starnit o intreaga serie de reactii. Ce spun insa angajatii obisnuiti ai companiei sau chiar soferii despre aceste salarii si cum vad ei trecerea prin chinurile insolventei precum si pregatirea pentru privatizare?
Pe 23 august, zi parca predestinata, administratorul judiciar al Hidroelectrica a adunat toata presa romaneasca intr-o galerie subterana de aductiune, lunga de 16,5 km, pe care compania urma sa o finalizeze langa orasul montan Nehoiu, din Valea Buzaului.

“Daca se intampla ceva, nu-i nicio probelma, mai scapa lumea de ‘mult iubitii’ avocati si ziarisiti. Si totul se intampla la o data istorica!”, glumeste, in stilul sau caracteristic, Remus Borza, avocatul care conduce Euro Insol - administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Pana insa ca acesta sa ajunga la fata locului, presa viziteaza Centrala Hidroelectrica (CHE) Nehoiasu. Inginerii si muncitorii de la fata locului raspund oricarei intrebari despre turbine, capacitate, productia energetica sau punerea in functiune a viitoarelor hidroagregate.

Intr-un fel este o gura de aer proaspat sa auzi niste oameni vorbind despre planurile concrete ale companiei, despre proiectele in executie, decat despre banalul “potential” al companiei, al tarii sau al industriei din care fac parte – pe care aproape orice manager din Romania nu rateaza nicio sansa de a-l mentiona in discutiile cu presa.

Directori… directori la tot pasul


Incerc totusi sa intreb un inginer din centrul de comanda al centralei despre insolventa si lucrurile care s-au schimbat la Hidroelectrica in ultimele luni si care ar putea sa se mai schimbe dupa privatizare.

Are timp doar sa spuna ca “pe noi angajatii nu prea neintereseaza aceste lucruri”, apoi discutia este intrerupta brusc de aparitia directorului de centrala: “Domnul director va tine o prezentare, trebuie sa mergem”. Afara ne asetepta unul dintre directorii de dezvoltare ai amenajarii hidroenergetice. Director – aceasta functie am auzit-o la tot pasul in cursul vizitei de joi. La un moment dat aveam impresia ca nu mai exista alta functie in cadrul companiei decat cea de director.

De curiozitate am aruncat o privire asupra organigramei companiei. In conducerea executiva se regasesc 18 directori, insa la fata locului majoritatea erau directori din cadrul filialei Buzau.

Angajatii nu cred in salariul soferului de 9.900 lei: “Poate primise niste bani pentru concediu”


Dupa un scurt discurs introductiv toata lumea asteapta sosirea lui Remus Borza. Intreb unul dintre sefii de sectie ce se intampla: “Trebuie sa vina domnul director general si domnul Borza, dar s-au ratacit si mai intarzie cateva zeci de minute”, apoi zambind adauga: “vedeti ce se intampla daca au schimbat soferul?”, evident facand referire la soferul cu salariu de 9.900 lei dat ca exemplu negativ de Remus Borza.

“Nu stiu daca chiar soferul directorului era cel cu salariu 9.900 lei, acum glumim”, tine el sa mentioneze. “Oricum, mi se pare exagerata suma. Poate l-a prins cand a primit niste bani de concediu si poate a primit si o prima, dar angajatii obisnuiti nu au asemenea salarii. Si salariul mediu de 1.600 de euro mi se pare mult prea mare. Nu stiu ce salarii au sefii dar… in jur de 2.000 de lei, cam asa sunt platiti multi angajati”, spune salariatul Hidroelectrica.

Pentru comparatie, cele mai mari salarii medii brute oferite anul trecut de o companie listata au ajuns la 3.500 euro (in general cazul SIF-urilor), in vreme ce angajatii Petrom sau ai Bursei de Valori Bucuresti au primit in medie 1.400 – 1.600 euro/luna.

Despre angajari, privatizare si majorarile de salarii


Il intreb ce parere are despre privatizarea si insolventa companiei.

Nu cred ca Hidroelectrica va fi privatizata integral. Producatori de energie privati mai sunt, dar amenajarile hidro in general nu au fost privatizate in multe tari. In plus, o problema este si fapul ca reglajul secundar in Romania este facut de Hidroelectrica. 80% din serviciile din sistem in Romania sunt facute de Hidroelectrica. Serviciul de sistem trebuie sa il faci in orice moment, sa furnizezi energie si la orele cand nu este cerere si preturile sunt mici, si cand ai consum puternic si pretul este mare. Privatul poate sa aleaga sa vanda doar pe intervalele orale cele mai bine platite. Hidroelectrica produce electricitate in orice conditii. Daca de exemplu este o viitura, trebuie sa producem si sa livram chiar si la preturi mici cand nu este cerere”, imi explica inginerul.

Apoi aduga faptul ca “privatul” de multe ori nu respecta orele de lucru, legislatia muncii, sambetele si duminicile, darile la stat sau alege sa aiba o parte din angajati muncind “la negru”.

“Din aceste motive spun ca Hidroelectrica ar trebui sa ramana sub administratia statului”.

Se mai fac angajari la Hidroelectrica? Cand au fost ultimele mariri de salarii?

“Doi dintre colegi au iesit recent la pensie si nu s-au mai facut angajari in locul lor. Din cauza crizei, din cauza insolventei, angajarile sunt blocate. In privinta salariilor, de 6 ani nu s-a mai dat nimic. Inainte, la fiecare 2 ani, salariile se indexau cel putin la rata inflatiei, conform contractului de munca”.

Sofer, Hidroelectrica: Avem salarii umflate in presa… ce-i drept, nici de foame nu murim



Incerc sa vorbesc si cu unul dintre soferii de la fata locului, mult mai “scumpi” la vorba.

“Avem salariile umflate doar in presa”, imi spune dupa ce il intreb despre castigurile soferilor Hidroelectrica. Adauga faptul ca jurnalistii ar trebui sa mai verifice cifrele inainte sa scrie, insa chiar si asa nu vrea sa imi spuna care sunt exact salariile reale ale soferilor. “Nu murim de foame, dar nici 90 milioane pe luna nu avem. Nu stiu ce salarii au soferii personali ai directorilor, dar cifra este mult prea mare. Poate chiar atunci si-a luat concediu si de-aici suma vehiculata in presa”, imi explica el

Intre timp, Remus Borza ajunge in fata centralei. Personalul local il saluta, cateva schimburi de amabilitati, apoi toata lumea pleaca spre santierul unde urmeaza sa fie finalizata galeria subterana.

O scurta prezentarea a lucrarii, apoi presa este condusa intr-un tunel de 2 km in interiorul muntelui. Se detoneaza ultimul perete, apoi Borza cheama jurnalistii la declaratii.

“Repede, sa apucam stirile de prime-time asta seara!”, spune el zambind, apoi se urca pe o gramada de pamant pentru cateva poze si cadre pentru televiziuni. Brusc, in fata ochilor imi vine imaginea unui patron din fotbalul romanesc.

Glumet si mereu dispus sa vorbeasca cu presa, Borza lauda angajatii Hidroconstructia – compania care a realizat tunelul, angajatii Hidroelectrica si apoi compania in sine.

“Acestea sunt momentele foarte importante din existenta unei companii majore, cu peste 5.000 de angajati. Trebuie sa le multumim lor pentru ca au muncit la acest tunel si celor care s-au luptat in Al Doilea Razboi Mondial pentru ca sa avem o tara”, declara Borza.

Urmeaza apoi declaratii ‘la obiect’ despre lupta cu baietii destepti, problemele companiei, reesalonarea datoriilor si negocierile cu bancile creditoare. In final Borza cere o poza de grup cu directorul Hidroconstructia - Emil Timofte si alti directori si sefi de santier de la fata locului.

Dupa iesirea din tunel Borza este intrebat cati angajati ai Euro Insol lucreaza la dosarul Hidroelectrica.

“Opt colegi lucreaza la acest dosar”, declara el. “Cam putini. Si sunt platiti mai bine decat angajatii Hidroelectrica?”, vine urmatoarea intrebare.

“Bineinteles. Avem salarii cu mult peste Hidroelectrica. La noi salariile sunt de 5 – 10.000 euro pe luna”, spune Borza fara sa se fereasca, apoi adauga: “dar la noi se munceste foarte serios!”.

Inainte de a pleca, avocatul nu uita nici sa adauge ca Euro Insol primeste un onorariu de doar 2.000 de lei pe luna. Suma ar putea sa fie insa modificata dupa adunarea creditorilor, fiind totodata de asteptat ca firma specializata in insolvente sa primeasca un bonus consistent dupa finalizarea negocierilor cu bancile finantatoare.

Pana sa aflam insa cati bani va incasa incasa Euro Insol pentru administrarea celei mai mari insolvente din istoria Romaniei, Hidroelectrica continua sa alerge dupa creditori, in cursa de cosmetizare inaintea mult-promisei privatizari pe bursa.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri