Piata a fost pe rosu inca din primele minute, iar volumele de tranzactionare au continuat sa fie reduse.

Astfel, operatiunile totale au cumulat 24,8 milioane (5,5 milioane euro), din care doua deal-uri cu titluri Fondul Proprietatea au acoperit 9,55 milioane lei, iar transferul negociat cu OMV Petrom a fost de 4,93 milioane lei.

Tranzactiile negociate cu cele doua actiuni au asigurat aproape 60% din rulajul bursei.

Operatiunile negociate cu actiunile FP s-au perfectat la un pret de 0,531 lei, aproape identic cu cotatia de miercuri. Schimbul cu titlurile OMV Petrom s-a realizat la un pret de 0,411 lei, cu 0,94% mai jos fata de inchiderea de miercuri.

Titlurile Fondului Proprietatea si OMV Petrom au fost cele mai lichide si in piata principala, cu operatiuni de 4,5 milioane lei si, respectiv, 1,2 milioane lei. Pretul actiunilor FP a inchis in crestere usoara, cu 0,09%, la 0,532 lei, iar titlurile OMV Petrom au scazut cu 1,18%, la 0,41 lei.

"Letargia din piata se datoreaza indubitabil deciziei Fed-ului. Pe toata luna august, indicii locali (BET si BET-FI) au acumulat mai bine de 7%. Dupa un asemenea castig, exista o reticenta in a marca profiturile. In egala masura suntem la mai putin de 10% fata de maximul din luna aprilie, de unde si retincenta in a intra cu alti bani in piata. Spus mult mai pragmatic, cine are pozitii in piata asteapta decizia FED-ului, sa vada daca vinde sau nu, in vreme ce jucatorii de pe margine asteapta decizia Rezervei Federale pentru a se hotari daca raman sau nu «pe cash»", a declarat pentru MEDIAFAX Radu Profeanu, broker la Tradeville.

Citeste si:

Investitorii asteapta sedinta de politica monetara a Rezervei Federale a Statelor Unite, care ar putea anunta joi noi masuri de stimulare a economiei.

Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a coborat cu 0,26%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, a scazut cu 0,32%. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), a inchis cu 0,42% sub nivelul de miercuri.

In acelasi timp, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a situat cu 0,21% mai jos fata de miercuri, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu 0,17% sub inchiderea precedenta.

Pe piata Rasdaq, lichiditatea fost foarte redusa, de numai 116.000 lei (25.000 euro).

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene afisau evolutii mixte, iar actiunile de pe Wall Street au inceput tranzactiile de joi in stagnare, in asteptarea rezultatului sedintei de politica monetara a Fed.