"Investitiile straine s-au redus cu 8 miliarde de euro din 2008, cand au atins nivelul record de 9,5 miliarde de euro. Investitiile nu mai sunt atat de abundente, investitorii sunt extrem de selectivi, iar daca anul acesta daca vom avea 1,5 miliarde de euro ar fi bine. Nu discut structura, ar fi bine sa fie investitii productive, nu in mall-uri", declarat Anghel, la conferinta Mediafax Talks about Energy.

El a aratat ca reducerea investitiilor straine directe este unul dintre factorii care au afectat cresterea economica, alaturi de reducerea finantarii externe, gradul redus al absorbtiei fondurilor europene, nivelul ridicat al deficitului comercial, precum si scaderea sumelor de bani aduse in tara de romanii care lucreaza in strainatate.

"In 2007 finantarea externa era de 22 miliarde de euro, iar pentru urmatorii ani aceasta va de o zecime din acest nivel. Deficitul comercial este de 5 miliarde de euro (...) Remiterile din strainatate s-au redus cu 3-3,5 miliarde de euro in ultimii ani (...), iar gradul de absorbtie a fondurilor europene este extrem de redus. Romania a incasat 1,3-1,5 miliarde de euro, valoare neta. Deficitul bugetar s-a redus, acesta fiind de asemenea o sursa de finantare a cresterii economice (...)", a adaugat Anghel.

Cu toate acestea, el apreciaza ca economia Romaniei va continua sa creasca mai repede decat zona euro.

In acelasi timp, oficialul BVB, care ocupa si functia de economist-sef in cadrul BCR, atrage atentia ca pentru viitor va fi foarte dificil sa fie create locuri de munca, in domeniul productiv, mai ales din cauza conditiilor externe, respectiv nivelul datoriei publice, reducerea cererii de produse in Europa.

Citeste si:

"Este important pentru Romania sa creeze locuri de munca si sa le mentina. Printre domeniile in care se pot crea locuri de munca se numara cel energetic, alaturi de agricultura sau infrastructura. Sectorul energetic este unul dintre domeniile cu potential, Romania poate ajunge un jucator regional in acest domeniu in urmatorii 10-15 ani. Acestea sunt domenii pe care Romania trebuie sa le exploateze pentru a crea locuri de munca, pentru ca in contextul actual, piata romaneasca nu mai poate fi srpijinita din afara", a mai spus Anghel.

Anul trecut, investitiile straine directe au scazut cu 13,6% fata de nivelul din 2010, la 1,917 miliarde euro, ajungand astfel la minimul ultimilor noua ani.

In primele sapte luni ale anului investitiile straine directe au totalizat 907 milioane euro, fata de 963 milioane euro in perioada ianuarie - iulie 2011.