Bursa de la Bucuresti a crescut cu 0,16%, in vreme ce valoarea totala a tranzactiilor a fost 9 milioane de lei (2 milioane de euro), scrie Mediafax. Indicele BET-FI a avut o crestere de 1% dupa ce SIF-urile au anuntat miercuri castigurile pe luna septembrie.
Piata a fost pe verde inca din primele minute, iar volumele de tranzactionare au continuat sa fie reduse, la fel ca in precedentele sedinte.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere nesemnificativa, cu 0,05%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,37% peste nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), avansa cu 0,89%, iar indicele BET-NG, al actiunilor companiilor din sectorul energetic, era in urcare cu 0,22%.

Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, era in crestere cu 1,03%.

Investitorii au tranzactionat actiuni de doar 9 milioane de lei (2 milioane de euro), valoare cu 7% sub rulajul de vineri, de 9,7 milioane lei (2,1 milioane euro). Pe segmentul destinat obligatiunilor, au fost realizate cinci operatiuni cu titluri de stat in valoare de 3,1 milioane de lei (683.000 de euro).

Actiunile Fondului Proprietatea si SIF Transilvania (SIF3) s-au clasat pe primele doua pozitii in topul rulajelor, cu operatiuni de 3,5 milioane lei si, respectiv, 1,4 milioane lei. Titlurile Fondului Proprietatea au crescut cu 0,49%, la 0,5125 lei, iar actiunile SIF Transilvania au avansat cu 2,68%, la 0,575 lei.

"SIF Transilvania are cel mai mare profit dintre SIF-uri, iar discount-ul fata de activul net este de aproximativ 45%. Daca facem un calcul simplu, vom vedea ca daca SIF Transilvania isi va mentine politica de dividend si anul viitor randamentul dividendului va fi asemanator cu cel din acest an, de peste 20%. Astfel, cred ca actiunile SIF Transilvania vor fi intens tranzactionate pana in primavara anului viitor, deoarece multi investitori se orienteza catre companiile cu randament bun al dividendului. Intensificarea cumpararilor efectuate de persoanele initiate ne arata faptul ca acestia au incredere intr-o evolutie pozitiva in urmatoarele luni", a declarat seful departamentului de tranzactionare la Alpha Finance, Gabriel Necula.

Aproape 9% din lichiditatea de pe segmentul de actiuni a fost asigurata o tranzactie cu 2% din titlurile Prodvinalco (VAC), de 665.000 de lei. La finalul sedintei. actiunile producatorului de bauturi alcoolice consemnau un rulaj de 776.000 de lei, si erau cotate la 1,82 lei, pret in crestere cu 26,39%. Titlurile firmei sunt tranzactionate pe segmentul titlurilor Nelistate, unde lichiditatea este de regula foarte redusa.

Firma deruleaza in prezent un program de rascumparare a propriilor actiuni, operatiune in care fondul de investitii Broadhurst a iesit din actionariat, vanzand 8,7% din titlurile Prodvinalco, la un pret de aproximativ 2 lei/actiune.

Pe piata Rasdaq, investitorii a u transferat in total actiuni de 708.000 de lei, valoare de aproape sapte ori peste rulajul de vineri, de 111.000 de lei.

Lichiditatea a fost asigurata in proportie de 37% de un deal cu 21% din actiunile firmei imobiliare Perom Cluj Napoca (PERO), in valoare de 265.000 de lei. Tranzactia a fost realizata la 2,5 lei, cotatie cu 25% peste pretul celui mai recent transfer de pe piata principala, inregistrat in data de 26 iulie.

"Piata se afla intr-o stare de consolidare si de asteptare a unor noi vectori care sa ne propulseze la alte niveluri. Dupa confirmarea asteptarilor legate de politica Bancii Centrale Europene si Fed (banca centrala din SUA - n.r.), acum privirile sunt atintite catre rezultatele financiare ale companiilor din SUA si asupra indicatorilor macroeconomici atat din Europa, cat si de peste ocean. In masura in care aceste date vor confirma in perioada urmatoare, cred ca ne putem astepta la un apetit mai mare din partea investitorilor pentru piata locala si o evolutie pozitiva. Dupa publicarea rezultatelor financiare ale companiilor locale la noua luni, investitorii se vor orienta mai mult asupra emitentilor care vor oferi un randament bun al dividendului", a mai spus brokerul.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 1,2%. Evolutia pietelor a fost sustinuta dimineata de publicarea unor date privind economia Chinei, iar dupa ora 15:30 de publicarea unor informatii privind evolutia vanzarilor retail si industriei manufacturiere din SUA.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri