Emisiunea de obligatiuni a fost aprobata de actionari in luna aprilie, iar conditiile generale ale emisunii au fost publicate recent pe site-ul bancii.

Consiliul de Administratie urmeaza sa stabileasca termenii finali ai emisiunii, iar pentru aceasta trebuie sa primeasca imputernicire de la actionari, intr-o AGA programata pentru 30 octombrie.

Potrivit conditiilor generale, dobanda ar urma sa fie platita semestrial, pe 15 ianuarie si pe 15 iulie, iar rambursarea se va face la scadenta.

"Perioada optiunii de conversie va incepe la 15 luni dupa emisiunea de obligatiuni si va expira la data care survine mai tarziu dintre (a) data de scadenta a obligatiunii; si (b) data finala de rambursare a obligatiunii. Pretul de conversie va fi determinat ca si pretul mediu ponderat cu volumul tranzactiilor pentru 90 zile de tranzactionare anterioare datei de conversie, luand in considerare operatiunile Bursei de Valori Bucuresti pe piata regulata, ajustate pentru orice operatiune de fractionare a actiunilor", se arata in conditiile generale.

Citeste si:

Cea mai recenta emisiune de obligatiuni convertibile a Bancii Transilvania a fost in 2005, cand banca a emis obligatiuni cu o maturitate de cinci ani prin care a atras 24,1 milioane dolari.

Cei mai mari actionari ai bancii sunt Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), cu 14,61%, din titluri si Bank of Cyprus, cu 9,9%. Printre actionarii semnificativi se regaseste SIF Moldova (5%), presedintele Consiliului de Administratie al bancii, Horia Ciorcila, si International Finance Corporation, divizie a Grupului Bancii Mondiale.

Banca are un capital social de 1,903 miliarde lei, divizat in 1,093 miliarde de actiuni cu o valoare nominala de 1 leu. Actiunile bancii au crescut nesemnificativ, cu 0,08% in sedinta bursiera de joi, la 1,199 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea institutiei de credit este de 2,281 miliarde lei (498 milioane euro).