Bursa de la Bucuresti a scazut usor, cu 0,96%, pentru a doua sedinta consecutiv, intr-o piata in care majoritatea investitorilor au continuat sa adopte pozitii de asteptare, astfel ca lichiditatea abia a ajuns la 9,4 milioane lei, scrie Mediafax.
Inca din primele minute, piata a fost pe scadere, continuand sa se corecteze usor pentru a doua sedinta consecutiv. Cotatiile au inceput sa scada usor inca de vineri, cand corectiile de pe bursele externe i-au determinat pe unii investitori sa marcheze o parte din profiturile inregistrate in precedentele cinci sesiuni.

Desi pietele vest-europene s-au intors pe verde dupa primele ore ale sedintei, bursa de la Bucuresti a ramas pe rosu, iar volumele de tranzactionare au fost reduse in cazul celor mai multe actiuni. La finalul sedintei, doar 11 actiuni inregistrau rulaje de peste 100.000 de lei.

"De obicei, scaderea volumelor de tranzactionare inregistrata la finalul unui trend ascendent poate determina o inversare de trend. De altfel, nu exista in acest moment suficiente motive intemeiate sa fim optimisti ca acest trend ar putea continua pana la finele anului, desi cam asa au stat lucrurile in anii precedenti. Evolutia pietei locale seamana oarecum cu cea a burselor internationale, unde tot mai multi investitori par sa inteleaga lipsa efectelor pozitive pe care masurile Fed ori ale BCE ar fi trebuit sa le aiba. Pe de alta parte, raportarile trimestriale de peste ocean nu par a fi extrem de incurajatoare", a declarat directorul de tranzactionare al Eurobank Securities, Laurentiu Floroiu.

Preturile actiunilor de la BVB ar putea fi influentate si de rezultatele financiare trimestriale pe care companiile locale urmeaza sa le anunte incepand din aceasta saptamana si pana la mijlocul lunii noiembrie.

"Este evident ca investitorii si-au canalizat atentia si resursele financiare aproape in exclusivitate pe actiunile lichide cum ar fi SIF-urile, bancile, OMV Petrom si, de ce nu, companiile de utilitati", a mai spus brokerul.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in scadere cu 0,61%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,51% sub nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), a scazut cu 0,68%, iar indicele BET-NG, al actiunilor companiilor din sectorul energetic, a coborat cu 0,79%.

Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu doar 0,12% sub nivelul de la finalul sedintei precedente.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 9,4 milioane de lei (2 milioane de euro), valoare cu 38% sub rulajul sedintei precedente, de 15,3 milioane lei (3,3 milioane euro). O lichiditate mai redusa decat cea de luni a fost inregistrata pe 10 octombrie, cand transferurile au cumulat doar 5,2 milioane lei (1,1 milioane euro).

Aproape doua treimi din rulajul de luni a fost asigurat de operatiunile cu titlurile Fondul Proprietatea (4 milioane de lei), BRD (1 milion de lei) si SIF Transilvania (797.000 de lei).

Cotatia actiunilor Fondului Proprietatea a coborat cu numai 0,09%, la 0,5265 lei, iar cea mai recenta tranzactie cu titlurile bancii a fost realizata la 7,82 lei, pret in scadere cu 1,01%.

Titlurile SIF Transilvania au scazut cu 0,16%, la 0,607 lei, continuand sa se corecteze usor, pentru a doua sedinta consecutiv, dupa patru sesiuni in care au urcat peste 9%.

Pe segmentul destinat produselor structurate investitorii au transferat titluri de 3,5 milioane lei (778.000 de euro), aproape o treime din rulajul de pe segmentul de actiuni. Tranzactiile cu produse structurate sunt oprite la ora 18:30, cu aproape doua ore dupa inchiderea pietei de actiuni.

Pe piata Rasdaq, investitorii au tranzactionat actiuni de 194.000 de lei, valoare cu 26% peste rulajul de vineri, de 154.000 de lei.

Titlurile firmei Galfinband (GALF) au fost cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 88.000 de lei, iar pretul a crescut cu 1,12%, la 0,9 lei.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele de la Londra si Paris erau in stagnare, in timp ce piata de la Frankfurt era in scadere cu 0,3%.

Pietele au debutat pe rosu, fiind influentate de informatiile potrivit carora exporturile Japoniei au inregistrat cel mai mare declin trimestrial de dupa cutremurul de anul trecut. Totodata, pietele au reactionat si la rezultatele alegerilor regionale din regiunea spaniola Galicia, unde partidul premierului Mariano Rajoy a castigat alegerile. Presiunea mai redusa asupra guvernului ar putea face mai usoara pentru guvernul spaniol o cerere de ajutor finaciar extern

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri