Bursa de la Bucuresti a stagnat, intr-o piata apatica si unde cotatiile au oscilat foarte usor in jurul nivelurilor de marti, iar tranzactiile mai mari cu actiunile SIF Transilvania (SIF3) si Fondul Proprietatea (FP) au asigurat aproape jumatate din rulajul de 13,8 milioane lei, scrie Mediafax.
Piata a debutat in scadere cu 0,16%, pentru ca in urmatoarele 30 de minute sa revina pe crestere usoara. Totusi, recuperarea a fost fragila si de scurta durata, astfel ca in jurul orei 11:30, piata s-a intors pe scadere foarte usoara.

Totodata, volumele de tranzactionare au continuat sa fie reduse in cazul celor mai multe actiuni.

"Deocamdata ar trebui sa fim foarte fericiti ca nu sunt volume, deoarece la ce scaderi au fost afara in ultimele sedinte putea fi si mai rau pe plan local. Este clar, din pacate, ca noi nu prea mai suntem pe harta investitorilor. Toata lumea asteapta deznodamantul alegerilor din SUA, China, si in particular in Romania sunt asteptate alegerile din decembrie. Daca ne uitam la ce nivel sunt bursele mature, care s-au apropiat destul de mult de maximele din 2007, noi suntem la ani lumina de ceea ce era bursa de la Bucuresti in 2007 atat din punct de vedere al preturilor, cat si al volumelor. In acelasi timp, se vede ca toate scandalurile politice si bursiere au afectat si piata locala de capital", a declarat pentru Mediafax directorul general al firmei de brokeraj Rombell Securities, Adrian Tod.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 0,46%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era cu 0,62% peste nivelul de marti. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,52%, iar indicele BET-NG, al actiunilor companiilor din sectorul energetic, a scazut cu 0,22%.

In acelasi timp, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,8%.

Investitorii au transferat in total actiuni de 13,8 milioane lei (3 milioane euro), valoare similara rulajului de marti.

Titlurile SIF Transilvania si Fondul Proprietatea au fost cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 4,2 milioane de lei si, respectiv, de 2,4 milioane de lei. Astfel, cele doua actiuni au asigurat 48% din rulajul pietei. Cea mai recenta tranzactie cu actiunile SIF Transilvania a fost realizata la 0,604 lei, pret cu 0,83% peste nivelul de marti, iar titlurile Fondului Proprietatea au crescut cu 0,19%, la 0,526 lei.

"La Fondul Proprietatea se pare ca exista niste cumparatori foarte disciplinati care cumpara constant actiunile disponibile din piata. In cazul SIF Transilvania, investitorii spera la un dividend consistent la fel ca si cel din profitul de anul trecut, daca se va mentine rata de distribuire, chiar daca pe termen lung acest lucru inseamna decapitalizarea companiei si lipsa unor venituri viitoare. Dar, probabil ca aceasta este strategia conducerii SIF Transilvania de remunerare a actionarilor si posibil o pastrare a actualei conducerii si dupa alegerile din primavara anului viitor", a afirmat Tod.

Brokerul crede ca piata ar putea fi animata usor in preajma perioadei de publicare a rezultatelor financiare trimestriale inregistrate de companiile de la BVB, mai ales pentru ca majoritatea raportarilor vor incepe dupa alegerile din SUA de la inceputul lunii noiembrie.

Pe piata obligatiunilor au fost transferate titluri de stat in valoare cumulata de 11,4 milioane lei (2,5 milioane euro).
In acelasi timp, pe segmentul destinat produselor structurate investitorii au tranzactionat derivate de 3,6 milioane lei (796.000 de euro), aproape un sfert din rulajul de pe segmentul de actiuni. Tranzactiile cu produse structurate sunt oprite la ora 18:30, cu aproape doua ore dupa inchiderea pietei de actiuni.

Pe piata Rasdaq, investitorii au tranzactionat actiuni de doar 93.000 de lei, valoare de trei ori sub rulajul de marti, de 279.000 de lei.
Titlurile firmei Electroprecizia Sacele (ELZY) au fost cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 23.000 de lei, iar pretul a scazut cu 4%, la 3,6 lei.

La inchiderea sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 0,7%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri