Statul roman trebuie sa aiba in vedere mai multe obiective in afara celui de a-si maximiza veniturile atunci cand ia decizii privind vanzarile de actiuni, considera Victor Cionga (foto), directorul Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Declaratia lui Cionga vine in contextul in care privatizarile si ofertele publice de actiuni promise de statul roman pentru finalul acestui an au fost amanate saptamana trecuta, cu doar cateva zile inaintea inceperii campaniei electorale.

"Nu cred ca cineva poate contesta unui proprietar, deci nici statului in cazul de fata, dreptul de a decide in ceea ce priveste detinerile sale. Trebuie mentionat ca in deciziile sale privind vanzarea (sau nu) de actiuni, statul poate (si trebuie) sa aiba in vedere mai multe obiective in afara celui de a-si maximiza veniturile; de exemplu la luarea unei decizii se pot considera chestiuni referitoare la strategia de dezvoltare a unui sector si/sau al unei zone geografice", a declarat directorul general al BVB.

Statul s-a angajat fata de Fondul Monegar International sa vanda pe bursa participatii la unele companii, printre care si un pachet de 15% din actiunile Transgaz. Operatiunea era programata initial pentru sfarsitul lui iunie, dar a fost amanata din motive tehnice. Saptamana trecuta premierul Victor Ponta si presedintele Traian Basescu au decis sa amane din nou oferta, motivand ca acesta nu este momentul prielnic pentru realizarea tranzactiei.

"Poate fi posibil ca in planurile de dezvoltare pe termen mediu al unei companii, managementul privat al acesteia sa ajunga la concluzia ca, pentru a profita de anumite oportunitati de afaceri din tara sau din afara ei este necesara o marire de capital. In acel moment actionarii vor trebui sa ia o decizie bazandu-se pe conditiile concrete din acel moment si tinand cont de optiunile de dezvoltare. La acel moment listarea va putea fi o solutie, poate singura daca va fi dorita pastrarea majoritatii sau pastrarea pozitiei de cel mai important actionar", spune Cionga.

Seful Bursei a dat ca exemplu situatiile companiilor CEZ, din Cehia, si KGHM, din Polonia, unde cele doua state isi mentin pozitia de cel mai important actionar in ciuda faptului ca au vandut pe bursa pachete semnificative de titluri.

"Speram ca in 2013, cand noul guvern isi va intra in functie, procesele de privatizare si de listare vor fi reluate si, nu in ultimul rand, speram ca pietele vor da dovada un climat investitional corespunzator", a concluzionat Victor Cionga.

Cele mai tranzactionate zece actiuni de pe BVB (cu exceptia SIF-urilor) au crescut cu 12% in acest an. De asemenea, societatile de investitii financiare au castigat 23,5% in primele zece luni.

Sursa imagine: BVB
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri