Piata a fost pe verde chiar din primele minute, insa la fel ca in precedentele sedinte cei mai multi investitori au adoptat pozitii de asteptare. Punctul maxim de crestere a fost atins in jurul orei 11:30, cand indicele general BET-C era cu 0,5% peste nivelul de vineri. Dupa ora 14:00, piata de la Bucuresti a revenit spre nivelurile de vineri, in cadrul unor tranzactii cu volume foarte reduse, desi bursele vest-europene au continuat sa urce cu pana la 1,9% in a doua parte a zilei.

"Cumulul de evenimente de pe scena politico-economica locala, coroborat cu evolutia sub asteptari a economiei europene, creaza un cadru nefavorabil pentru bursa locala, profund afectata de lipsa de lichiditate si perspective de dezvoltare. Nu cred ca apropierea alegerilor este factorul determinant al dezinteresului investitorilor pentru tranzactionare, ci mai degraba grava inconsistenta din ultimii ani a mediului politic pentru conturarea unui program sustenabil de relansare a economiei romanesti, in general, si a pietei de capital, in particular. Din experienta tuturor schimbarilor de pe scena politica romaneasca din ultimii 20 de ani, niciun partid sau guvern nu a fost capabil sa puna in aplicare un program concret pentru promovarea pietei de capital la dimensiunea corecta si reprezentativa pentru o tara din UE", a declarat pentru Mediafax Mihai Chisu, broker la IFB Finwest.

El a adaugat ca amanarea listarilor a indepartat si mai mult bursa locala de pe "radarul" investitorilor straini, iar continuarea "neinspiratului obicei" de a implica politicul in managementul companiilor de stat conduce la blocarea dezvoltarii acestora si a transparentizarii lor prin prezenta la cota bursei.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 0,35%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,38% peste nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), avansa cu 0,23%, iar indicele BET-NG, al actiunilor companiilor din sectorul energetic, era cu 0,55% peste sedinta precedenta.

In acelasi timp, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 0,29%.

La ora 12:50 au fost realizate doua tranzactii direct in piata principala cu 3% din actiunile Ropharma pentru 5,5 milioane lei. Aceste operatiuni au ridicat vizibil rulajul pietei, care anterior era la aproape 2 milioane de lei. La finalul sedintei, cele doua tranzactii au reprezentat 48% din lichiditatea pietei, de 11,4 milioane lei.

Citeste si:

Cele doua tranzactii cu actiunile distribuitorului de medicamente au fost realizate la pretul de 0,63 lei, cu 1,1% sub inchiderea de vineri. Dupa acest moment, titlurile au trecut pe verde, iar la inchidere erau pe crestere cu 1,57%, la 0,647 lei. Toate operatiunile de luni cu actiunile Ropharma au cumulat 5,55 milioane lei.

Rulajul bursei, de 11,4 milioane lei (2,5 milioane euro), este cu putin peste cel de vineri, de 11 milioane lei (2,4 milioane euro).R

Titlurile Ropharma au fost urmate in topul lichiditatii, de actiunile Fondului Proprietatea (1,7 milioane lei) si titlurile SIF Transilvania (842.000 de lei). Cotatia titlurilor Fondului Proprietatea a stagnat la 0,5345 lei, iar cea mai recenta operatiune cu actiunile SIF Transilvania a fost realizata la 0,602 lei, pret in crestere cu 1,18%.

"Datorita acumularilor pentru perioada de dividende, sfarsitul anului si inceputul anului viitor sunt perioadele in care ma astept sa vad volume de tranzactionare in crestere. Dar, daca in acest rastimp piata de capital nu va beneficia de un program de relansare, imi este teama ca la jumatatea anului viitor vom inregistra valori de tranzactionare si mai reduse decat cele cu care ne-am obisnuit in ultima perioada", a mai spus Chisu.

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 201.000 de lei, valoare dubla fata de rulajul de vineri, de numai 98.000 de lei.

Titlurile firmei Bucur Obor (BUCU), care administreaza ccentrul comercial cu acelasi nume din Capitala, au fost cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 51.000 de lei, iar pretul a crescut cu 0,98%, la 3,08 lei.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 1,9%, revenind de la minimul ultimelor 3 luni, dupa ce presedintele SUA, Barack Obama, s-a aratat increzator ca va reusi sa ajunga la un compromis impreuna cu Congresul pentru un nou buget.