Indicele Stoxx 600 al celor mai importante actiuni europene a urcat cu 0,6% si a inregistrat un avans de 4% pe ansamblul acestei saptamani, cel mai puternic din 2 decembrie 2011, datorita datelor economice pozitive din SUA, China, Germania si Franta, dar si optimismului ca politicienii de la Washington vor ajunge la un acord privind deficitul bugetar inainte de finalul anului, transmite Bloomberg.

Institutul de cercetare economica Ifo, de la Munchen, a publicat joi indicele privind increderea mediului de afaceri in economie, care se bazeaza pe un sondaj in randul a 7.000 de directori executivi. Indicele a inregistrat in octombrie prima crestere din ultimele opt luni, contrar asteptarilor economistilor.

In Franta, increderea din mediul de afaceri a revenit in urcare in noiembrie, dupa ce a atins luna trecuta cel mai redus nivel din ultimii trei ani, potrivit unui alt sondaj.

In SUA s-a dat startul sezonului cumparaturilor de iarna, milioane de consumatori luand cu asalt magazinele pentru a profita de promotiile oferite de retaileri cu ocazia evenimentului Black Friday.

Citeste si:

Indicele FTSE 100 al bursei de la Londra a avansat vineri cu 0,5%, in timp ce CAC 40 - Paris si DAX - Frankfurt au castigat 0,9% fiecare.

Ministrii Finantelor din zona euro vor participa luni la Bruxelles la o sedinta de urgenta pentru a discuta deblocarea urmatoarei transe din ajutorul financiar pentru Grecia.

Divergentele dintre Europa bogata si statele sarace au fost subliniate la summit-ul UE de joi si vineri de esecul negocierilor privind bugetul european pentru perioada 2014-2020.