WSE a reusit sa convinga sefii companiilor din 23 de tari sa se listeze in piata poloneza, 42 dintre societati fiind tranzactionate in piata principala, in vreme ce alte opt sunt listate pe NewConnect, piata alternativa adersata companiilor de mici dimensiuni. Cele mai multe societati sunt din Ucraina, Cehia si Bulgaria.

Valoarea totala a companiilor straine de la Varsovia este de aproape 50 miliarde euro, cele mai importante dintre acestea apeland la o listare dubla. Astfel, companiile straine listate doar pe Bursa poloneza au o capitalizare de 1,4 miliarde euro, restul sumei pana la 50 miliarde euro fiind reprezentata de listarile duble, acolo unde se regasesc nume mari precum Unicredit, CEZ si MOL.

Acestea sunt de altfel si cele trei grupuri straine care ar depasi clar capitalizarea Fondului Proprietatea in momentul in care listarea actiunilor FP la Varsovia s-ar realiza. Fondul Proprietatea era evaluat la 1,63 miliarde euro in timpul zilei de joi, in vreme ce capitalizarile celor mai mari trei companii straine de pe WSE variau intre 6,5 si 21 miliarde euro. De asemenea, grupul farmaceutic sloven KRKA are o capitalizare ce a variat intre 1,6 si 1,7 miliarde euro in ultimele saptamani.

Nume mari, tranzactii cat un SIF intr-o zi modesta

Companiile importante care au ales o listare secundara la Varsovia rareori inregistreaza volume spectaculoase in piata poloneza. UniCredit, de exemplu, a facut in cea mai buna zi din ultima luna o lichiditate de aproximativ 94.000 euro pe WSE, cat face un SIF pe BVB intr-o sedinta cu tranzactii modeste.

De asemenea, MOL inregistreaza in medie rulaje de 20.000 euro/zi, o situatie mai buna fiind insa notata in dreptul producatorului de energie CEZ, care intr-o zi normala face si o lichiditate de 2,2 milioane euro la Varsovia.

Citeste si:

“In ciuda sentimentului negativ din pietele europene, WSE ramane o solutie atractiva pentru companiilor straine care vor sa atraga finantare”, spunea la inceputul saptamanii Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei din Varsovia.

Polonezii nu si-au ascuns niciodata interesul ridicat pentru aducerea in propria piata a unor companii romanesti, Fondul Proprietatea urmand sa fie cel mai probabil prima companie locala care va fi listata la Varsovia.

Romgaz si Hidroelectrica la Varsovia? Polonezii vaneaza companiile privatizate pe BVB

Romgaz si Hidroelectrica la Varsovia? Polonezii vaneaza companiile...

Actionarii Fondului Proprietatea (FP) au prelungit recent pana pe 30 iunie 2013 imputernicirea acordata administratorului Franklin Templeton, in iunie 2012, pentru pregatirea listarii secundare a Fondului la Varsovia, intrucat mandatul initial expira la finele acestui an.

Listarea la Varsovia a FP s-a lovit de o serie de regulamente CNVM, luna trecuta administratorul Fondului cat si reprezentantii Comisiei avand un schimb dur de replici pe aceasta tema.

Seful Fondul Proprietatea isi pierde rabdarea: CNVM nu respecta vointa actionarilor in privinta listarii FP la Varsovia

Seful Fondul Proprietatea isi pierde rabdarea: CNVM nu respecta...

Brokerii si institutiile din piata de capital romaneasca se tem ca listarea secundara pe WSE a Fondului Proprietatea va transfera lichiditatea actiunilor FP de pe Bursa de la Bucuresti pe cea din Varsovia.

Sursa imagine: Bursa din Varsovia