Controleaza una dintre cele mai active firme de brokeraj, a ocupat functii importante in conducerea Bursei de Valori Bucuresti (membru in Consiliu de Administratie sau presedinte al Rasdaq) si este direct preocupat de dezvoltarea pietei locale. Compania pe care o controleaza, Tradeville, s-a remarcat prin proiecte focusate pe facilitarea accesului investitorilor la instrumente financiare internationale.

Siminel Andrei rezuma foarte clar situatia actuala si viitoare a pietei, in termen de doi ani, daca nu se vor lua masuri concrete: „piata locala este acum formata din Saxo, Markets.com, etc. iar Bursa de Valori Bucuresti este un jucator secund; in lipsa unor masuri concrete ale BVB cu efect pe termen scurt, probabil acest trend se va accentua".

In opinia sa, evolutia pietei romanesti in acest an este influentata de aceleasi doua componente istorice: corelatia cu pietele internationale (factor preponderent) si contributia proprie care istoric continua sa se diminueze in importanta.

„Cred ca piata internationala va avea evolutii multumitoare, iar contributia proprie BVB isi va diminua si mai mult importanta”, sustine seful NCH Romania.

Insa, anul trecut a fost dominat de o serie de evenimente negative, care si-au pus amprenta la nivel de imagine si credibilitate a pietei de capital. Asadar, pe langa „pastrarea vie a sperantei ca statul va continua vanzari prin bursa si lobby la acest nivel”, Andrei subliniaza si cateva masuri concrete.

Am facut bilantul pe 2012: un an DUR pentru jucatorii din piata de capital

Am facut bilantul pe 2012: un an DUR pentru jucatorii din piata de...

„Trebuie sa fie stimulate financiar companiile de brokeraj care aduc produse si lichiditate, sa fie introduse cursuri pentru ca brokerii sa poata invata si vinde produse noi si sofisticate plus o promocare intensa si inteligenta a produselor si companiilor noi, care sa pareze publicitatea inselatoare a brokerilor neautorizati".

Mai mult, activitatea ar trebui aliniata intr-o strategie pe termen de un an, care sa isi propuna ca in fiecare luna sa aduca ceva nou si de anvergura in piata.

Despre BVB, Sibex si ASF

Siminel Andrei este de parere ca piata are nevoie de solutii alternative listarilor de stat, despre care nu se poate spune cu certitudine daca vor avea loc sau nu, mai ales ca timpul nu este in favoarea bursei.. „Oricum statul are o limita care nu este departe intrucat nu prea mai sunt companii valoroase de listat. In acest timp, pierd actionarii carora le-a scazut substantial valoarea detinerilor. Dar daca actionarii sunt multumiti cu situatia, atunci implicit merita pierderile si pot sa se astepte si la mai mult”, sustine vicepresedintele NCH.

Recent, Consiliul de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti a implinit un an de la alegere. Andrei a facut parte din consiliul anterior, revocat in ianuarie 2012. Despre actualul board, Siminel Andrei spune ca este format din persoane „bine pregatite si bine intentionate care fac eforturi in cresterea afacerii”, dar crede ca „sunt sortiti sa ramana prizonierii rigurozitatii si analizei echilibrate atat de specifice mediului bancar”.

O alta problema a pietei de capital autohtone, care a luat amploare anul trecut, este reprezentata de Bursa din Sibiu. Vicepresedintele NCH constata ca investitorii traditionali ai operatorului sibian s-au mutat la companiile care promoveaza produse derivate cu levier ridicat pe indici, marfuri, actiuni sau forex, unele fiind autorizate, altele nu.

Citeste si:

„Alegerea celui mai bun drum de urmat de Sibex in aceasta conjunctura este extrem de dificila. Poate o strategie comuna cu BVB-ul in care Sibex-ul sa preia exclusiv zona de produse derivate si sa ofere la tranzactionare cateva sute de produse internationale ar putea fi o directie, totul integrat in platforma tehnica BVB? Oricum o alegere grea care necesita mai multa analiza si management de exceptie altfel poate este mai profitabila lichidarea”

Unificarea autoritatilor de supraveghere a pietelor de capital, pensii si asigurari este un subiect urmarit cu interes de toti actorii pietei.

PETITIE: Numiti specialisti in supravegherea sectorul financiar!

PETITIE: Numiti specialisti in supravegherea sectorul financiar!

Siminel Andrei crede ca se va dovedi sau nu o solutie buna in functie de orientarea catre business si performanta a sefilor institutiei.

Acesta crede ca factorii profesionali vor fi importanti in numiri si ca sunt multi oameni pregatiti in acest sens.

Tradeville pregateste noutati

Actionarul majoritar al Tradeville isi propune sa ofere clientilor o buna experienta de tranzactionare, comisioane mici si acces facil la multe piete si produse.

„Vom continua sa investim in tehnologie, investigam obtinerea calitatii de internalizer pentru a opera tranzactii si dupa inchiderea pietelor, oferirea de produse noi de investire construite in alte piete, potrivite investitorilor cu venituri medii, oferirea catre romani a pietei canadiene (inclusiv a companiei care administreaza proiectul Rosia Montana), posibilitatea listarii ETF-ului in alte piete din Europa cu scopul de a genera tranzactii in piata de origine (BVB)”, a declarat Siminel Andrei.

La sfarsitul anului trecut, casa de brokeraj Active International, detinuta de NCH Investor Services si Posta Romana, a decis sa se retraga din activitatea de intermediere

„O companie care persista in a pierde bani trebuie sa fie inchisa”, a fost explicatia oferita de oficialul NCH. In opinia sa, tendinta de inchidere a SSIF-urilor va continua si in acest an.