Piata a deschis ziua pe crestere usoara, insa dupa primele doua ore a trecut pe rosu, scrie Mediafax. In jurul orei 14:00, bursa a revenit pentru scurt timp la nivelul de miercuri, insa s-a intors apoi pe scadere usoara, iar rulajele au continuat sa fie ridicate doar pe cateva actiuni.

La finalul sedintei, rulaje de peste 500.000 de lei inregistrau doar actiuni emise de 9 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii si la sectiunea titlurilor Internationale.

"Evolutia din primele sedinte a determinat o migrare treptata a interesului investitorilor de la o companie la alta pe parcursul mai multor zile. Din aceasta cauza, in primele sedinte din an s-a vazut o cerere ridicata pentru actiunile «etalon», urmate apoi de o crestere a interesului pentru actiunile din din esalonul secund. In acest moment interesul investitorilor s-a reorientat vizibil spre actiunile importante, iar din aceasta cauza vedem intensificarea tranzactiilor cu bluechips-uri (actiunile lichide - n.r.)", a declarat directorul de tranzactionare al Intercapital Invest, Mihai Muresian.

Brokerul crede ca actiunile lichide vor continua sa atraga atentia investitorilor, mizand pe intrarea la cumparare a investitorilor straini.

"Cel mai probabil vom vedea o disipare a cumparatorilor atunci cand, din punct de vedere fundamental, preturile vor ajunge la un nivel la care nu va mai fi rentabila cumpararea actiunilor respective", a adaugat el.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 0,12%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era in imediata apropiere a nivelului de miercuri. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

In acelasi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), a stagnat, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,57%.

Pe de alta parte, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondul Proprietatea, a incheiat cu 0,28% sub nivelul de miercuri.

Citeste si:

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 35,2 milioane lei (8,1 milioane euro), valoare de aproape doua ori peste rulajul de miercuri, de 18,4 milioane lei (4,2 milioane euro). Aproape doua treimi din lichiditate a fost asigurata de un deal cu 0,06% din actiunile OMV Petrom, (16,9 milioane lei), Fondul Proprietatea (3,2 milioane lei) si Banca Transilvania (1,4 milioane lei).

"Deal-urile se datoreaza in primul rand lichiditatii reduse a pietei, care nu permite executarea ordinelor intr-un mod convenabil, astfel ca investitorii prefera sa negocieze direct pachetele importante pe care le detin. In acest mod, ei au confortul executarii tranzactiei intr-un mod rapid si la un pret sigur", a mai spus Muresian.

Tranzactia negociata cu titlurile OMV Petrom a fost realizata in al doilea minut al sedintei, la pretul de 0,47 lei/actiune, similar ultimei cotatii de miercuri. Pe piata principala, pretul actiunilor OMV Petrom a scazut cu 1,06%, la 0,465 lei, pe un rulaj de 1,3 milioane lei.

O tranzactie negociata a fost realizata si cu actiuni BRD, de 326.000 de lei, iar operatiunile de pe piata principala au insumat 1,1 milioane lei. Actiunile bancii au incheiat ziua in crestere cu 0,81%, la 9,375 lei.

Titlurile Fondului Proprietatea (FP) au continuat sa fie cele mai lichide din piata, cu tranzactii de aproape 3 milioane lei, iar cotatia a scazut cu 0,25%, la 0,596 lei.

Pe piata Rasdaq, investitorii au tranzactionat actiuni de 835.000 de lei, valoare cu mult peste rulajul de miercuri, de numai 86.000 de lei.

Lichiditatea de joi a fost salvata de inregistrarea in sistemul pietei a rezultatelor ofertei de preluare de la firma Metalica Oradea (MEOR), in valoare de 725.000 de lei.
Prin aceasta oferta, omul de afaceri Catalin Chelu a preluat 25,33% din actiunile Metalica, prin intermediul firmei Amattis Galati. In urma acestei operatiuni, Chelu a ajuns sa detina 79,3% din titlurile producatorului de aragaze, plite cu gaze si sobe de incalzit cu combustibil solid.

La inchiderea sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 1%