Actiunile Oltchim (OLT), cele mai speculate titluri de pe Bursa, au fost suspendate miercuri de la tranzactionare, Guvernul anuntand ulterior ca societatea din Ramnicu Valcea va intra in insolventa. Masura va da peste cap planurile investitorilor care aveau actiuni ale combinatului.
In momentul de fata nu este clar cat timp vor ramane suspendate de la tranzactionare titlurile OLT, insa exemplele precedente ale unor companii listate si care au intrat in insolventa nu dau mari sperante. Cel mai recent este cazul producatorului de utilaje petroliere Uztel (UZT), care a lipsit de pe bursa doi ani si jumatate, sau, mai exact, pana cand instanta a confirmat planul de reorganizare al companiei printr-o sentinta definitiva si irevocabila.

Oltchim avea datorii de 2,7 miliarde lei la sfarsitul anului trecut, cei mai mari creditori fiind AVAS, Electrica, BCR, CEC si Banca Transilvania.

In cea mai buna situatie, planul de reorganizare al Oltchim va fi aprobat rapid de catre instanta si actiunile combinatului ar putea sa revina la tranzactionare tot in acest an.

“Este cel mai probabil scenariu. Vorbim de cateva luni pana cand planul de reorganizare va fi aprobat si actiunile vor putea sa fie din nou tranzactionate pe Bursa”, a declarat Arin Stanescu (foto), presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa.

In cazul in care creditorii resping insa planul propus de administratorul judiciar al Oltchim, instanta poate decide chiar inceperea procedurii generale a falimentului, actionarii urmand sa ramana blocati.

“Sunt sanse extrem de mici ca acest lucru sa se intample. Creditorii nu au de ce sa respinga planul de organizare. Obiectivul lor este sa recupereze macar o parte din bani, nu sa vanda combinatul pe bucati la fier vechi”, considera Stanescu.

Pe Bursa de la Bucuresti, actiunile combinatului erau in general tranzactionate de investitorii oportunisti, care incercau sa profite de variatiile zilnice foarte mari pe care Oltchim le inregistra. In 2011, Oltchim a crescut pe Bursa cu 440%, dupa care a urmat o scadere de 53% in 2012, cand privatizarea societatii a esuat. Actiunile OLT au continuat sa aiba fluctuatii majore chiar si in primele sedinte din acest an, cand au ajuns de la scaderi de 5%, la cresteri de 15%.

“Pentru cei care inca aveau in portofoliu actiuni Oltchim este o problema faptul ca vor ramane blocati o perioada de timp. Totusi, Oltchim era departe de a fi o actiune pe care sa o poti recomanda investitorilor, si asta din cauza numeroaselor incertitudini, fiind o companie unde se putea intampla practic orice”, spune Alin Brendea, directorul general adjunct al casei de brokeraj Prime Transaction.

Potrivit raportarilor trimise BVB, compania avea la sfarsitul lui 2011 circa 39.000 de actionari. Cel mai mare actionar al Oltchim este Ministerul Economiei, cu 54,8% din actiuni, urmat de nemtii de la PCC SE care controleaza direct si indirect 32,3% din titluri.

Oltchim a crescut pe Bursa cu 11% in acest an. Guvernul a anuntat ca la 31 decembrie 2012 veniturile totale ale societatii se cifrau la 816,4 milioane lei, iar cheltuielile totale se ridicau la 1,2 miliarde lei. Combinatul a inregistrat o pierdere de 308 mil. lei dupa primele noua luni din 2012.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri