Compania de morarit si panificatie Titan (MPN) estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 369,6 milioane lei (84,2 milioane euro), in crestere cu aproape o treime fata de nivelul inregistrat in exercitiul financiar incheiat in septembrie 2012, de 279 milioane lei.
Bugetul de venituri si cheltuieli pentru exercitiul financiar octombrie 2012 - septembrie 2013 a fost aprobat luni de actionari in AGA.

Incepand cu anul 2011, Titan a optat pentru un an financiar diferit de anul calendaristic, noua perioada fiind intre 1 octombrie anul curent si 30 septembrie din anul umator.

In primele trei luni ale exercitiului financiar 2013, cifra de afaceri a crescut cu 10,5%, la 83,5 milioane lei (18,4 milioane euro), de la 75,6 milioane lei in perioada similara a precedentului an financiar.

Compania ar urma sa inregistreze in anul financiar 2013 un profit EBITDA inainte de dobanzi, impozitare si depreciere de 41,4 milioane lei (9,4 milioane euro) si un profit operational de 7,1 milioane lei (1,6 milioane euro).

In primele trei luni ale actualului exercitiu financiar, Titan a inregistrat un profit net de 1,3 milioane lei (294.000 de euro), in scadere cu 43%.

Compania a consemnat un profit din exploatare de 5,5 milioane lei (1,2 milioane euro), in crestere cu 12%, iar cea mai mare parte a acestui castig a fost utilizata pentru acoperirea pierderilor financiare, care au avansat cu 62%, la 4,2 milioane lei (928.000 de euro).

In exercitiul financiar incheiat in septembrie 2012, Titan a consemnat un profit din exploatare de 7,2 milioane lei, de aproape trei ori sub cel din precedentul an financiar, de 20,5 milioane lei. Castigul din exploatare a fost, insa, folosit pentru acoperirea pierderilor financiare, de 13,5 milioane lei, care au crescut cu 25%.

Astfel, compania a incheiat exercitiul financiar octombrie 2011 - septembrie 2012 cu pierderi de 6,4 milioane lei, fata de un profit de 8,2 milioane lei in precedentul an financiar.

In AGA derulata luni, actionarii au aprobat si mentinerea nivelului maxim al remuneratiei lunare per membru al Directoratului la 5.000 euro net, in echivalent lei, pentru exercitiul financiar 2013.

Titan are un capital social de 40,8 milioane lei, format din 408,4 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 0,1 lei. Compania este controlata indirect de grupul financiar bancar Raiffeisen.

Cea mai recenta tranzactie cu actiunile Titan a fost realizata in sedinta bursiera de vineri, la pretul de 0,26 lei. La aceasta cotatie, Titan are o capitalizare bursiera de 106,2 milioane lei (24,2 milioane euro).

(rezultatele prevazute in bugetul pentru exercitiul financiar octombrie 2012 - septembrie 2013 au fost calculate la cursul de schimb anuntat luni de Banca Nationala a Romaniei, de 4,3870 lei/euro)

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri