Repornirea etapizata a instalatiilor tehnologice de pe platforma industriala Petromidia urmeaza sa inceapa cu data de 8 aprilie, potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Rompetrol Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

"Lucrarile vor fi coordonate de Rominserv, contractorul general al Grupului, si constau in revizia si modernizarea echipamentelor in acord cu noua capacitate de procesare a rafinariei, cresterea gradului de siguranta in functionarea instalatiilor, respectarea prevederilor legale in domeniu ISCIR (Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat), dar si realizarea unor proiecte pentru protectia mediului, conform legislatiei nationale si europene", se arata in comunicat.

Peste 1.800 de persoane cu diferite specializari vor realiza aceste lucrari, in cursul carora vor fi reautorizate 1.211 conducte, 371 echipamente si 545 supape de siguranta de pe platforma Petromidia.

Cele doua companii ale Grupului vor asigura in aceasta perioada livrarile de produse catre clienti din stocuri.

Grupul a finalizat anul trecut un amplu program de crestere a capacitatii de prelucrare a rafinariei Petromidia, de la 3,8 milioane tone la 5 milioane tone de materie prima, investitia ridicandu-se la aproximativ 380 milioane dolari. Initiat in 2006, pachetul a vizat realizarea a noua proiecte majore, constructia a cinci noi instalatii, precum si modernizarea/extinderea a altor patru instalatii existente.

In paralel cu programul de marire a capacitatii, Grupul Rompetrol a dezvoltat si alte proiecte necesare sustinerii acestuia, respectiv constructia terminalului din largul Marii Negre pentru aprovizionarea cu titei, triplarea capacitatii de tranzit a produselor petroliere prin Dana 9 a portului Midia, reabilitarea parcului de rezervoare titei si produse finite, constructia terminalului de import-export gaz petrolier lichefiat.

Citeste si:

Cantitatea totala de materie prima procesata de Rompetrol Rafinare anul trecut a fost de 4,05 milioane tone, in crestere cu 4% fata de nivelul din 2011.

Rompetrol Rafinare a inregistrat anul trecut pierderi de aproape 157 milioane dolari, in scadere cu 39%, si o cifra de afaceri bruta consolidata de 4,619 miliarde dolari, cu 4% sub valoarea din precedentul exercitiu financiar. Profitul operational EBITDA a urcat anul trecut la 76,8 milioane dolari, fiind cu mult peste castigul din precedentul exercitiu financiar, de 5,8 milioane dolari.

Situatiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare SA si cele ale subsidiarelor Rompetrol Petrochemicals, Rom Oil, Rompetrol Downstream, Rompetrol Quality Control si Rompetrol Logistics (impreuna cu subsidiara Rompetrol Gas).

The Rompetrol Group si alte companii din grup controleaza 54,63% din titlurile Rompetrol Rafinare, iar statul detine 44,69% din actiuni. Grupul Rompetrol este detinut de compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan.