Insolventa Oltchim (OLT) ar fi trebuit sa fie declansata inca de la jumatatea anului 2009, cand indicatorii economici s-au deteriorat semnificativ, existand si o nota a vechii conduceri care indica acest lucru, a declarat Varujan Vosganian, ministrul Economiei.
"Daca privim rezultatele economice vedem ca a inceput sa inregistreze piederi din a doua jumatatea anului 2007, pierderi care au fost ingaduite pentru ca productia era foarte sus. In 2008 veniturile Oltchim erau de doua miliarde de lei. Momentul in care capitalul proporiu a inceput sa devina alarmant negativ a fost a doua jumatate a anului 2009, 2010", a spus Vosganian, citat de Mediafax.

Vosganian a mentionat ca in acel moment trebuia sa fie declansata insolventa, iar acum Oltchim ar fi fost salvat.

"Am crezut ca e doar o idee de-a mea, dar am descoperit o nota prin care conducerea de la acea vreme, de la sfarsitul lunii august din 2012, in care intreaga conducere a companiei a scris ca de fapt Oltchim a intrat in insolventa in a doua jumatate a anului 2009, dar nu s-a declansat pentru ca conducerea astepta o masura de la Guvern, care a facut un plan de masuri, printre care achizitia pirolizei de la Arpechim, ceea ce a dus la insolventa", a adaugat Vosganian.

El a aratat ca pe termen scurt Oltchim nu poate fi salvat doar prin finantare externa, ci trebuie numita o conducere si sa fie convinsi traderii sa lucreze cu combinatul din Valcea.

"Vrem sa infiintam Oltchim Management, cu oameni din afara Ramnicu-Valcea. Managementul trebuie sa se privatizeze inainte de Oltchim", a mai spus ministrul.

Oltchim este in insolventa de la finele lunii ianuarie, cand instanta a aprobat cererea companiei privind declansarea acestei proceduri.

Potrivit administratorilor judiciari, achizitia activelor de petrochimie ale Arpechim si necorelarea dintre evolutia salariilor si cea a veniturilor companiei sunt principalele motive pentru intrarea Oltchim in insolventa.

Vosganian a anuntat, la emisiunea "Dupa 20 de ani", difuzata duminica de Pro TV, ca Guvernul are mai multe oferte pentru combinatul chimic din Ramnicu-Valcea, de la companii din domeniu, firme romanesti si traderi de produse si materii prime.

Ministrul sustine ca Oltchim este privatizabil, desi FMI este "foarte sceptic".

Compania este controlata majoritar de stat, prin Ministerul Economiei. O tentativa de privatizare a Oltchim a esuat anul trecut pentru ca patronul OTV, Dan Diaconescu, declarat castigator al licitatiei, nu a platit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri