Programul va avea o valoare de 300.000 euro si va fi finantat in proportie de 90% de catre BERD, restul de 10% reprezentand finantarea BVB prin intermediul Institutului de Guvernanta Corporativa.

Proiectul se va desfasura intr-un interval de 24 de luni si va avea ca finalitate si infiintarea unui indice BVB de guvernanta corporativa.

Carmen Negoita, presedintele CNVM, spune ca Uniunea Europeana intentioneaza sa implementeze la nivel de legislatie europeana o serie de principii de guvernanta corporativa.

Guvernanta corporativa desemneaza mai multe reguli prin care o companie este condusa si controlata. In Romania nu exista legi sau sanctiuni care sa oblige in vreun fel companiile listate sa urmeze aceste reguli, aplicarea lor depinzand exclusiv de vointa managerilor.

In buna parte respectivele reguli vizeaza obiectivele companiei, relatia cu actionarii si investitorii, raportarile facute catre acestia, componenta consiliilor de administratie, rolul presedintilor de companii si chiar si remuneratiile managerilor.

Mariana Gheorghe, Petrom: Companiile cu o buna guvernanta corporativa sunt mai profitabile, mai transparente si rezista mai bine in criza

Petrom, cea mai mare si cea mai profitabila companie din Romania, a fost si cel mai des mentionat exemplu de buna aplicare a practicilor de guvernanta corporativa, in cadrul ununi eveniment organizat de Institutul de Guvernanta Corporativa al Bursei de Valori Bucuresti in parteneriat cu casa de avocatura Schoenherr si Asociatii.

“Am inceput sa aplicam principiile guvernantei corporative din momentul privatizarii. Situatia financiara a Petrom din ultimii 8 ani se datoreaza si aplicarii acestor standarde, pe langa evolutia naturala a companiei, bineinteles”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO Petrom si presedintele Institutului de Guvernanta Corporativa.

Sefa Petrom spune ca in ultimii opt ani compania a generat un profit operational de 40 mld. lei, 86% din aceasta suma fiind reinvestita. Ea mentioneaza ca potrivit unor calcule ale companiei la un miliard de euro investiti in petrol si gaze se genereaza o contributie la PIB de 2,3 mld. euro si o contributie de 600 mil. euro in bugetul de stat.

Citeste si:

Daca vreti sa cuantific efectele benefice ale aplicarii guvernantei corporative as putea sa mentionez exemplul anilor 2008 si 2009, cand in plina criza am putut sa atragem de la banci credite de 1,6 mld. euro la dobanzi desigur in crestere, dar in niciun caz aberante. Aduceti-va aminte ca in acea perioada extrem de putine companii mari reuseau sa obtina credite din partea bancilor, insa reputatia buna pe care n-am construit-o aplicand aceste reguli ne-a ajutat”, mentioneaza Mariana Gheorghe.

Petrom mai are insa de lucrat la transparenta in privinta salariilor managementului. In Austria, OMV, actionarul majoritar al Petrom, raporteaza castigurile executivilor de top, lucru care nu este insa valabil si in Romania. Oficialii producatorului petrolier romanesc au afirmat ca societatea are in vedere publicarea acestor remuneratii.

Cititi mai mult cu privire la acest subiect in articolul Petrom vrea sa publice salariile managementului: "N-am vrea sa fim totusi singurii"

Petrom vrea sa publice salariile managementului: "N-am vrea sa fim totusi singurii"

Petrom vrea sa publice salariile managementului: "N-am vrea sa fim...

Victor Cionga, directorul general al BVB, adauga faptul ca pentru prima data in ultimii ani investitorii institutionali straini cu activitate in Romania au devenit interesati de aplicarea normelor de guvernanta corporativa de catre companiile in care vor sa investeasca.

“Multa lume minimalizeaza importanta guvernantei corporatie. Am avut recent discutii cu fonduri din Polonia si Slovenia care au spus ca una din conditiile care conteaza pentru a investi in companii noi listate pe BVB este existenta unor politici de guvernare corporativa. Este pentru prima data cand vad un interes real in acest sens”, a declarat seful Bursei de la Bucuresti.

Potrivit unui sondaj recent al Ernst&Young in randul investitorilor institutionali, aplicarea politicilor de guvernanta corporativa reprezinta unul dintre principalii factori care pot garanta succesul unei listari pe bursa (IPO). 29% dintre investitori iau in calcul acest factor. Totusi, pretul de oferta ramane elementul cheie luat in considerare de catre institutionali, 91% dintre ei ghidandu-se dupa acest reper.

Statul nu mai are nicio scuza sa nu listeze companii pe Bursa in 2013

Statul nu mai are nicio scuza sa nu listeze companii pe Bursa in 2013