2013 ar putea sa fie anul in care primele fonduri de pensii straine vor investi bani in piata romaneasca, reprezentantii Erste Asset Management (AM) afirmand ca au avut deja discutii cu o serie de jucatori institutionali din afara Romaniei.

EFC Categories Report

Mutarea ar veni in contexul in care din ce in ce mai multe fonduri de pensii romanesti investesc peste hotare, din cauza lichiditatii scazute si a lipsei optiunilor pe plan local. Circa 6% din banii fondurile de pensii romanesti sunt investiti in afara Romaniei.

“Am primit mai multe solicitari din partea unor fonduri de pensii straine si vis-a-vis de fondul nostru de obligatiuni, astfel ca in acest an am putea sa vedem primele investitii ale unor astfel de entitati in fondurile locale. Este prea devreme sa discutam de sume exacte, insa probabil va fi vorba de cifre de ordinul zecilor de milioane de euro”, a declarat Dragos Neacsu, seful Erste AM.

Neacsu mentioneaza ca fondurile provin din tari nordice, precum si din tari din zona iberica si germanica.

„Cel mai recent am avut o solicitare din partea unui institutional nordic care s-a interesat de fondurile de actiuni. Totusi, interesul major ramane pentru fondul de obligatiuni deoarece acesta are un track-record de cinci ani si este pe cale sa devina cel mai mare din Europa Centrala si de Est”, a mai adaugat directorul executiv al Erste Asset Management.

BCR Obligatiuni era la mijlocul lunii martie cel mai mare fond local, avand active de peste 4 miliarde lei. Fondul este asteptat sa depaseasca pragul de 1 miliard euro pana la jumatatea acestui an. „Mai aem nevoie de intrari suplimentare de 50 - 60 milioane euro pana la momentul spargerii nivelului de un miliard”, spune Dragos Neacsu.

„Pasaport” EFAMA pentru promovarea in randul institutionalilor straini

Erste AM a trimis catre CNVM documentele necesare incadrarii celor cinci fonduri administrate in noilor standarde EFAMA (European Fund and Asset Management Association).

„Vrem sa avem acest asa-zis ‚pasaport’ si pentru a avea o metoda in plus pentru atragerea jucatorilor institutionali straini, dar si pentru a imbunatati nivelul de informatie pe care il oferim investitorilor in general”, spune Neacsu.

Cele mai importante schimbari vizeaza clasificarea fondurilor administrate si schimbarea denumirii acestora in vederea reflectarii mai bune a plasamentelor facute (pentru mai multe detalii accesati documentul atasat).

„Incercam sa aducem mai multa rigoare in privinta calitatii informatiilor oferite investitorilor de catre Societatile de Administrare a Inestitiilor. Acesti noi parametri europeni nu sunt obligatorii, aplicarea acestora depinzand doar de vointa administratorilor. Ma astept insa ca majoritatea celorlalti administratori locali sa faca acest pas in perioada urmatoare”, a declarat Dragos Neacsu, care este si presedintele consiliului director al Asociatiei Administratorilor de Fonduri din Romania.

Acesta spune ca dupa adoptarea standardelor EFAMA cea mai populara categorie de fonduri din Romania va fi cea a fondurilor de obligatiuni de o durata scurta (1-3 ani), care vor reprezenta 70% din activele fondurilor AAF.

Erste vrea sa lanseze inca doua fonduri in 2013


Erste Asset Management va lansa in acest an alte doua noi fonduri de investitii, care vor fi de asemenea incadrate in standardele EFAMA
Cele doua fonduri vor fi inscrise in categoria Absolut Return Investment Strategies, unul dintre acestea urmand sa se concentreze in special pe plasamentele in actiuni. Neacsu spune ca in cazul acestora mizeaza pe intrari de 40 - 50 milioane lei pana la finalul anului.

„Existenta unui fond de investitii romanesc cu active sub 10 milioane lei nu se justifica pentru ca nu este rentabil pentru administrator. Din pacate media pe plan local este mult prea mica, de circa 20 milioane lei. Din aceasta cauza fondurile locale de pensii nu isi plaseaza decat circa 1% din active in ele, fondurile locale sunt prea mici. Ma astept sa asistam la mai multe fuziuni in perioada urmatoare la nivelul fondurilor mutuale”, a declarat Dragos Neacsu.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri