Mircovici a aratat ca liderii grupurilor parlamentare se vor intalni marti, in biroul presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, si "vor negocia cele 17 locuri care sunt in Consiliul de Administrare Financiara", scrie Mediafax.

Niculae Mircovici a mai spus ca marti la ora 14.00 incep audierile in Comisiile de buget-finante si cea economica privind membrii in Autoritatea pentru Supraveghere Financiara.

"Maine, la ora 10.00, e plen comun cu mai multe puncte pe ordinea de zi, inclusiv alegerea membrilor in Autoritatea pentru Supraveghere Financiara", a adaugat Mircovici.

Citeste si:

Legea pentru infiintarea Autoritatii de Supraveghere Financiara se afla la promulgare. Actul normativ a mai fost trimis si in martie la promulgare, insa presedintele Traian Basescu a cerut Parlamentului sa il reexamineze. Legea a fost aprobata din nou saptamana trecuta, Parlamentul respingand observatiile sefului statului. In 18 aprilie, actul normativ a fost trimis din nou la promulgare. Conform Constitutiei, presedintele nu mai are dreptul sa intoarca legea la Parlament.

Potrivit formei finale adoptate de Parlament, membrii ASF nu pot fi soti si nici rude ori afini pana la gradul al treilea cu membrii Guvernului si ai CA al Bancii Nationale a Romaniei. Persoanele care detin functii executive in ASF trebuie sa aiba o experienta profesionala de minimum 7 ani.

Sursa foto: arhivafoto.ro