Afirmatia a venit imediat dupa o Adunare a Actionarilor in care americanii de la fondul de hedging Elliott Associates si-au impus din nou punctul de vedere, obtinand o procedura mult mai simpla de schimbare a managementului Fondului Proprietatea, de care in prezent se ocupa compania Franklin Templeton si reprezentantul acesteia Greg Konieczny.

"Multi investitori si actionari ne-au intrebat daca vor fi schimbari vizibile in top 10 companii detinute de catre Fondul Proprietatea. Lucram la o intreaga serie de tranzactii si in mod sigur portofoliul FP nu va mai arata la fel pana la sfarsitul anului. Sunt 100% sigur ca de aceasta data vom face aceste schimburi de actiuni. Suntem in discutii avansate", a declarat Konieczny.

Seful FP nu a vrut sa mentioneze numele companiilor la care face referire, sau daca acestea se afla pe lista de privatizari a Guvernului in acest an (Romgaz, CE Oltenia si Nuclearelectrica).

Intrebat despre motivele care l-au determinat sa anunte tranzactiile, dupa ce in anii precedenti a evitat mereu un raspuns transant la intrebarile despre acestea, managerul Fondului a mentionat ca in general "dureaza destul de mult sa le pregatesti".

Elliott Associates, cel mai mare actionar al Fondului Proprietatea, este un fond speculativ cunoscut in special pentru politica agresiva de recuperare si crestere a investitiilor pe care le face. Elliot poarta in prezent un proces si cu Argentina pentru recuperarea a peste 1 mld. euro, dupa falimentul acestei tari la inceputul anilor 2000.

Americanii au cumparat actiuni FP de peste 200 mil. euro in ultimii doi ani si sunt nemultumiti de discountul fata de active cifrat la 43%, aproape identic celui de la listare (ianuarie 2011), la care Fondul se tranzactioneaza in prezent.

Anterior, acestia au solicitat Franklin Templeton vanzari de active si distribuirea banilor catre actionari, insa FP nu a realizat nicio tranzactie majora in ultimul an.
La AGA de joi, Elliott a cerut o procedura de inlocuire a administratorului mai clara atunci cand ii va expira mandatul. Ceilalti actionari au fost de acord, astfel ca mandatul administratorului nu va mai fi reinnoit automat, ci se va organiza AGA cu cel putin sase luni inainte de expirarea mandatului lui Templeton (septembrie 2014).

De asemenea, administratorul va fi si mai usor de revocat; actionarii au aprobat in ultima AGA necesitatea a doar unei patrimi din voturi, fata de doua treimi cat era pana acum prevazut, pentru revocarea administratorului.

Mobius: Sunt multi actionarii care nu pot intelege de ce actiunea FP nu este 1 RON si ne intreaba ce naiba facem sa rezolvam problema

Mark Mobius (foto), presedinte executiv Templeton Emerging Markets Group, a subliniat ca discountul fata de active ramane in continuare principala problema a Fondului.

Citeste si:

"Sunt actionarii care nu pot intelege de ce actiunea FP nu este 1 RON si ne intreaba ce naiba facem sa rezolvam problema. Trebuie sa spunem in primul rand ca aceasta este practic valoarea care ni s-a dat, de-aici s-a pornit. In al doilea rand facem toate demersurile pentru imbunatatirea valorii actiunii. Promovam agresiv FP in randul managerilor de fonduri din toata lumea. Chiar aseara am avut o intalnire cu un manager din Boston care nu investise niciodata in afara SUA si de aceasta data a ales Fondul Proprietatea", spune Mobius.

Acesta a fost completat de Konieczny care a declarat ca pentru moment cea mai buna investitie pe care FP o poate face este achizitionarea propriilor actiuni.

Actiunile FP sunt in revenire in acest an si inregistreaza o crestere de 20%, asta dupa ce in 2012 si 2011 s-au tranzactionat sub pretul de 0,6495 lei inregistrat in ziua listarii.

Cele mai importante decizii de la AGA de joi: dividende aprobate, fostul ambasador SUA in conducere, termenul pentru listarea la Varsovia, amanat

Pe langa propunerile facute de Elliott, actionarii FP au mai aprobat joi si distribuirea unui dividend brut de 0,0408 lei/actiune din profitul de anul trecut, cu 5,9% peste cel acordat in 2012. Luand in calcul pretul actual din piata, dividendul FP genereaza un randament de 6,1%.

De asemenea, actionarii Fondului Proprietatea (FP) i-au ales in Comitetul Reprezentantilor pe fostul ambasador SUA la Bucuresti Mark Gitenstein si pe directorul general al Oracle, Sorin Mindrutescu.

O alta decizie luata in AGA a fost prelungirea a mandatului acordat pentru listarea secundara a FP la bursa de la Varsovia, de aceasta data termenul limita fiind stabilit pentru finele anului.

Solicitarea unei noi prelungiri a mandatului pentru listarea pe piata poloneza vine in conditiile in care Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare nu a definitivat inca reglementarile care sa permita o conexiune intre Depozitarul Central de la Bucuresti si institutia similara de la Varsovia.