Pentru prima data Romania se confrunta cu un excedent al productiei de energie electrica pe care nu-l putem valorifica la intern, in contextul valului de insolvente din industrie inregistrat de la inceputul anului. Calea de scapare a companiilor romanesti este exportul, dar pentru a acest lucru trebuie sa taiem serios din costuri si sa modificam legislatia secundara, a declarat administratorul judiciar al Hidroelectrica Remus Borza.
"Lipsa de competitivitate defineste domeniul energetic din Romania, pentru ca noi incarcam foarte mult organigramele. Energia hidro este cea mai ieftina din lume, insa in Romania este foarte scumpa, pentru ca de exemplu la Hidroelectrica erau 7.500 de salariati, in timp ce la Verbund, in Austria, sunt 500 de angajati. Avem 434 de economisti, care i-ar uimi chiar si cei din Big Four, insa care nu stiu sa rezolve nici cea mai mica problema si peste 136 de IT-isti, care i-ar face chiar si pe cei de la Google sau Microsoft sa isi muste buzele", a explicat Remus Borza.

Forumul Pietei de Capital, un eveniment organizat de Wall-Sreet.ro in parteneriat cu Bursa de Valori Bucuresti, Ernst&Young Romania, Sibex, SIF Muntenia, Erste Asset Management, SAI Muntenia Invest si Schoenherr si Asociatii.

"Nu este un secret ca societatile romanesti din energie si nu numai au fost decapitalizate in ultimii ani. De aceea, consider ca insolventa Hidroelectrica a deschis un drum si altor companii care vor sa performeze pe termen lung. Insolventa Hidroelectrica are acel caracter istoric prin faptul ca a aratat ca o societate poate fi adusa pe linia de plutire. La momentul listarii va avea o alta valoare de piata si va exprima mai multa incredere si va fi mult mai atractiva", a spus Borza.

Administratorul judiciar al Hidroelectrica a punctat in acest context legatura dintre costurile asociate cu productia si personalul ale companiilor stat si preturile practicate in ceea ce priveste vanzarea energiei electrice. "Producatorii trebuie sa inteleaga faptul ca nu ne vom mai intalni cu preturi de 200 de lei pe megawatt. Sunt preturi supradimensionate, pe praduiala. Cat poti sa vinzi? Cate pomeni poate da statul sa te tina in viata cu 16.000 de salariati? Nu poti sa supravietuiesti la Oltenia. Ar fi mult mai ieftin sa importam din Franta", potrivit administratorului Hidroelectrica.

"Vorbim de siguranta sistemului energetic. Ce s-ar face Romania daca intr-o zi nu ar mai bate vantul in Dobrogea? Doar anul trecut s-au inregistrat 2.000 de megawati din regenerabile, iar la 31 martie 2013 acestea au avut o pondere de aproximativ 24% din productie. Anul acesta se sparge gogoasa si cu regenerabile. Anul trecut au dat 10 terawatti si anul acesta vor da poate 5. De aceea, mentinerea acestor producatori traditionali este importanta pentru orice Guvern. Inteleg ingrijorarea statului, dar nu asa -prin pomeni din sistem- se rezolva problema. Sa puna mana sa-si restructureze costurile", a argumentat Borza.

In opinia sa, Turcia este sigura piata care ar putea absorbi lipsa de competitivitate a companiilor romaneasti raportat la pretul de vanzare al energiei. "Desi Hidroelectrica are cea mai ieftina energie pe plan intern, din cauza costurilor interne, pe plan extern nu poate sa iasa decat cu 51 euro pe megawatt, cand afara se vinde cu 40 euro. Doar in Turcia se vinde energie cu 60 euro megawattul. Un cablu submarin de legatura cu Turcia ne-ar fi rezolvat o problema. Insa, pana atunci trebuie sa ne apucam si noi de restructurarea companiilor", a conchis Remus Borza.

Sursa foto: Mircea Dragos

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri