Actiunile Fondului Proprietatea au inceput ziua in stagnare, in timp ce titlurile OMV Petrom au coborat cu 1,2%, la 0,41 lei. Ulterior, actiunile FP au inceput sa scada, iar titlurile OMV Petrom au trecut pe crestere, scrie Mediafax.

Astfel, cele doua actiuni au inversat traiectoriile pe care s-au incadrat miercuri, dupa ce Fondul Proprietatea a anuntat ca vrea sa vanda 1,77% din titlurile OMV Petrom. Ulterior anuntului titlurile OMV Petrom au scazut pe bursa in doua zile cu 6,6%, la 0,415 lei/titlu, in timp ce pretul actiunilor Fondului Porprietatea a urcat cu 4,2%, la 0,665 lei/actiune.

"Evolutiile titlurilor OMV Petrom si Fondul Proprietatea au fost substantial influentate de decizia administratorului FP de a scoate la vanzare un pachet important din portofoliul companiei. Din momentul anuntului, piata a anticipat un discount necesar pentru stimularea interesului investitorilor in vederea vanzarii acestui pachet. Totodata, piata a apreciat acest aspect ca fiind unul pozitiv pentru actiunea FP, care a recuperat in intregime scaderea determinata de trecerea datei de inregistrare pentru dividend. Indata ce detaliile tranzactiei au fost facute publice, piata considera ca a interpretat corect informatiile inglobandu-le in pret, iar decorelarea intre cele doua actiuni s-a atenuat simtitor", a declarat Mihai Chisu, broker la Swiss Capital.

El crede ca in zilele urmatoare cele doua actiuni vor reintra intr-un registru nomal de tranzactionare si vor urma traiectoria generala a pietei.

Spre finalul sedintei, actiunile OMV Petrom au trecut din nou pe scadere si au incheiat ziua cu 1,08% sub nivelul de joi, fiind cotate la 0,4105 lei.

In acelasi timp, actiunile Fondului Proprietatea au coborat cu 0,75%, la 0,66 lei. Tranzactiile cu actiunile Fondului Proprietatea au cumulat 6,8 milioane lei, iar titlurile OMV Petrom au consemnat un rulaj de 2,5 milioane lei.

Fondul Proprietatea a anuntat vineri dimineata ca a vandut 1,11% din actiunile OMV Petrom, mai putin decat pachetul de 1,77% pe care intentiona sa il cedeze. Titlurile au fost vandute la 0,39 lei/actiune, pret cu 6% sub ultima cotatie de joi, astfel ca Fondul a incasat 246,6 milioane lei (56,8 milioane euro). Banii incasati vor fi utilizati de Fondul Proprietatea pentru rascumpararea de actiuni proprii.

Majoritatea actiunilor de la BVB au fost tranzactionate vineri la preturi in scadere usoara, iar atentia investitorilor a fost axata din nou doar pe cateva titluri. Astfel, rulaje de peste 50.000 de lei au inregistrat doar actiunile emise de 15 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii si la sectiunea titlurilor internationale.

Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a scazut cu 0,96%, in timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu 1,18% sub nivelul de joi.

Citeste si:

Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a coborat cu numai 0,16%.

Totodata, indicele extins BET-XT a scazut cu 0,69%, iar indicele extins BET-BK s-a situat cu 0,4% sub nivelul de la finalul sedintei anterioare.

Indicele BET-XT reflecta evolutia celor mai lichide 25 de actiuni romanesti, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. BET-BK include cele mai lichide 25 de actiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile si FP, dar si actiunile bancii austriece Erste (EBS).

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 24,4 milioane lei (5,6 milioane euro), valoare la jumatatea rulajului de joi, de 51,4 milioane lei (11,8 milioane euro). Aproape 60% din lichiditatea de vineri a fost asigurata de un deal cu 2,54% din actiunile Ropharma (4,8 milioane lei) si tranzactiile cu titlurile Fondului Proprietatea (6,8 milioane lei) si OMV Petrom (2,8 milioane lei, din care un deal de 288.000 de lei).

Rulajul sedintei de joi a fost sustinut in principal de tranzactiile cu actiunile Fondului Proprietatea (30,6 milioane lei, din care sase deal-uri de 21,8 milioane lei) si Erste (4,8 milioane lei). Aceste titluri au acoperit aproape 70% din rulajul de joi.

Dupa inchiderea sedintei, in sistemul Bursei au fost inregistrate rezultatele operatiunii prin care Fondul Proprietatea a vandut pachetul de 1,11% din actiunile OMV Petrom, pentru 246,6 milioane lei (56,8 milioane euro). Astfel, lichiditatea totala a BVB a urcat la 271,1 milioane lei (62,4 milioane euro). Pachetul de actiuni OMV Petrom a fost vandut prin 74 de tranzactii.

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 51.000 de lei, valoare de sase ori sub rulajul de joi, de 300.000 de lei.

Dupa inchiderea sedintei, in sistemul pietei, pe segmentul destinat ofertelor publice au fost transferate actiuni reprezentand 92,91% din actiunile Uzinele Chimice Govora - Ciech ChemicalGroup (UZIM), pachet similar celui detinut de firma CIECH, inregistrata in Polonia. Tranzactia a fost realizata pentru 37,7 milioane lei, la pretul de 0,28 lei/actiune, respectiv cu 16,67% peste cotatia anterioara din piata.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 0,5%.