Cele mai importante cinci tranzactii realizate in 2012 si 2013 pe Bursa de la Bucuresti au implicat in special actiuni Petrom dar si actiuni ale unor companii de stat pe care Guvernul le-a vandut ca parte a programului de privatizari promis de mai multi ani. Care sunt acestea?

Esti antreprenor sau lucrezi intr-o companie interesata de fuziuni si achizitii? Vrei sa afli mai multe despre piata de M&A? Participa la Conferinta M&A Outlook 2013 - Editia a V-a, miercuri, 29 mai. Inscrie-te aici.



Fondul Proprietatea vinde 1,11% din Petrom - cel mai mare plasament privat din Romania


Cel mai mare plasament privat realizat vreodata pe piata din Romania a fost incheiat la mijlocul lunii mai 2013, cand Fondul Proprietatea (FP) a reusit sa vanda 1,11% din actiunile Petrom (SNP) pentru 246,6 milioane lei (56,8 milioane euro).

Fondul a vrut initial sa vanda 1,77% din actiunile SNP, insa oferta nu a fost suficienta. Plasamentul a fost realizat la pretul de 0,39 lei/actiune, cu 6% sub ultima cotatie bursiera inregistrata cu o zi inaintea anuntului oficial.

Ameropa preia Azomures


La inceputul lui 2012 grupul elvetian Ameropa Holding, unul dintre cei mai mari traderi de produse agricole din Europa, a devenit actionarul majoritar al Azomures (AZO) si a delistat compania de pe Bursa.

Elvetienii au preluat initial 75,8% din actiunile celui mai mare producator de ingrasaminte din Romania, pentru o suma inca neanuntata oficial, dar care a fost cel mai probabil cuprinsa itnre 100 si 180 mil. euro.

Ameropa a mai platit 54 milioane de euro pentru a prelua 20,62% din actiunile AZO in oferta publica realizata in vara anului trecut.

SPO Transgaz - cea mai mare oferta de actiuni din istoria Bursei


In aprilie 2013 statul a transferat intreg pachetul de 15% din actiunile Transgaz (TGN) scos la vanzare prin oferta secundara pe Bursa, obtinand 315 milioane lei (72 milioane de euro).

Aceasta a fost cea mai mare oferta de actiuni realizata in istoria Bursei de la Bucuresti.

Oferta a fost suprasubscrisa pe toate cele trei transe, iar investitorii straini au cumparat 70% din titlurile scoase la vanzare.

BERD vinde Petrom la un pret identic ofertei esuate in 2011


In noiembrie 2012, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a vandut pe Bursa de la Bucuresti 0,4% din actiunile Petrom, pentru 84,9 milioane lei (18,8 milioane euro). BERD a lichidat astfel 20% din actiunile pe care le detinea in cadrul Petrom, ajungand astfel sa mai detina 1,6% din capitalul companiei petroliere.

Pretul la care au fost facuta tranzactia este de 0,37 lei, cu 6,3% sub ultima cotatie de pe bursa inainte de anuntul oficial. Pretul a fost aproape identic celui din oferta publica secundara desfasurata de statul roman anul trecut (0,3708 lei), si care a esuat.

SPO Transelectrica - 37,7 milioane euro


Tot statul roman a vandut la inceputul anului trecut 15% din Transelectrica (TEL) pentru care a incasat 165 milioane lei (37,7 milioane euro).

Oferta publica secundara a inregistrat subscrieri de 125% pe transa alocata investitorilor institutionali si de 273,6% pe transa de retail.

Chiar daca interesul micilor investitori a fost de bun augur, acestia au platit un pret mai mare pentru actiunile TEL in comparatie cu investitorii institutionali, din cauza competitiei mai ridicate.

1. Care este tranzactia anului (2012 + S1 2013) in opinia dumneavoastra?

2. Cine sunt antreprenorii anului implicati intr-o tranzactie?

3. Votati cel mai dinamic investitor din piata de fuziuni si achizitii.

4. Care este, in opinia dumneavoastra, tranzactia anului in banking?





Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri