Piata a fost pe crestere usoara inca din primele minute de tranzactionare, insa, la fel ca in sedinta precedenta, atentia investitorilor a fost axata doar pe cateva actiuni, printre care Fondul Proprietatea, OMV Petrom, SIF-urile, iar pe finalul sedintei BRD, Banca Transilvania si Transgaz. In ultimele doua ore ale sedintei au fost realizate tranzactii de 17,5 milioane lei (4 milioane euro), suma reprezentand aproape cat rulajul inregistrat in primele cinci ore ale sedintei, de 18,2 milioane lei (4,2 milioane euro).

La inchiderea pietei principale, rulaje de peste 50.000 de lei inregistrau actiuni emise doar de 15 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii si la sectiunea titlurilor internationale.

Investitorii au tranzactionat actiuni de 34,4 milioane lei (7,9 milioane euro), valoare de doua ori ori sub rulajul de marti, de 72,7 milioane lei (16,7 milioane euro). Aproape un sfert din lichiditatea de miercuri a fost asigurata de deal-uri cu actiuni SIF Moldova (2,3 milioane lei), OMV Petrom (1,8 milioane lei), SIF Oltenia (1,4 milioane lei), Banca Transilvania (1,2 milioane lei) si SIF Transilvania (917.000 de lei).

Majoritatea deal-urilor au fost realizate la preturi apropiate de ultimele cotatii de luni. Cel mai mare pachet de actiuni OMV Petrom a fost tranzactionat la 0,39 lei/titlu, cu 4,88% sub inchiderea de luni si, totodata, similar celui la care FP a vandut la finele saptamanii trecute 1,11% din actiunile OMV Petrom, pentru 246,6 milioane lei (56,8 milioane euro).

Brokerii cred ca tranzactiile negociate reprezinta schimburi de participatii intre portofoliile unor fonduri.

Aproape jumatate din actiunile OMV Petrom tranzactionate marti prin deal-uri au fost cumparate de cateva fonduri administrate de Franklin Templeton, compania care administreaza si Fondul Proprietatea. Tranzactiile au venit la doua sedinte dupa ce FP a anuntat vineri ca a vandut 1,11% din titlurile OMV Petrom.

"Cred ca in perioada verii volumele vor fi destul de reduse, cum de altfel este trendul in Europa Centrala si de Este pe ansamblu. In afara de potentiala iesire a Hidroelectrica din insolventa la sfarsitul lunii iunie si tarifele de la Tranzgaz, care trebuie stabilite pana la inceput de iulie, nu vad nimic major pentru urmatorele luni. Altfel, in toamna cred ca se va reaprinde discutia privind eventuala tranzactie SIF Oltenia - Erste pentru pachetul de actiuni BCR (pe care il detine SIF Oltenia - n.r.) si asteptam listarea Romgaz. Este clar, insa, ca trebuie sa se rezolve necunoscuta redeventelor pana atunci", a declarat Ovidiu Fer, analist la casa ceha de brokeraj Wood&Company Financial Services, care tranzactioneaza si pe bursa de la Bucuresti. Fer este si vicepresedinte al Organizatiei Profesionistilor Pietei de Capital.

La inchiderea sedintei de miercuri, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a fost cu 1,19% peste nivelul de marti, in timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a fost pe plus cu 1,91%.

In acelasi timp, indicele BET-FI, care reflecta evolutia actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a crescut cu 2,96%. Chiar pe finalul sedintei, titlurile SIF-urilor au inceput sa creasca vizibil, astfel ca la finalul sedintei aceste titluri inregistrau cresteri de 2,14% - 5,35%. Aceste titluri au consemnat rulaje intre 506.000 de lei si 2,8 milioane lei.

Citeste si:

Indicele extins BET-XT a avansat cu 1,75%, iar indicele extins BET-BK a urcat cu 1,62%.

Indicele BET-XT reflecta evolutia celor mai lichide 25 de actiuni romanesti, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile si FP, dar si actiunile bancii austriece Erste (EBS).

Actiunile Fondul Proprietatea si Erste au fost cele mai tranzactionate din piata, cu operatiuni de 7,2 milioane lei si, respectiv, de 5,1 milioane lei. Pretul titlurilor FP a crescut cu 1,62%, la 0,6605 lei, iar actiunile Erste au avansat cu 0,46%, la 109,5 lei.

Titlurile OMV Petrom au continuat sa inregistreze tranzactii mai ridicate decat in sedintele anterioare, operatiunile de pe piata principala cumuland 3,7 milioane lei. Pretul acestor actiuni a urcat cu 2,34%, la 0,4196 lei.

Pe piata Rasdaq, investitorii au tranzactionat actiuni de 109.000 de lei, valoare aproape dubla fata de rulajul de marti, de 57.000 de lei.

Actiunile Vulcan Bucuresti (VULC) au fost cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 29.000 de lei, desi au fost suspendate de la tranzactionare dupa ora 15:15, din dispozitia Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF). Decizia ASF a venit dupa ce Remus Borza, seful Euro Insol, administratorul judiciar al Vulcan a declarat ca Tribunalul Bucuresti a aprobat intrarea companiei in insolventa.

La momentul suspendarii, actiunile Vulcan erau in scadere cu 45%, la pretul de 0,2 lei.

Titlurile Vulcan vor fi oprite de la tranzactionare "pana la clarificarea situatiei emitentului", potrivit dispunerii ASF.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele nu aveau o directie clara.