Goodmills Group, controlat de grupul financiar Raiffeisen si actionarul majoritar al Titan (MPN), vrea sa delisteze compania de morarit si panificatie si lanseaza o oferta de cumparare in valoare de 2,2 milioane lei (513.000 de euro) pentru pachetul de 2,1% din titlurile pe care nu il detine.
Compania Titan este controlata indirect de grupul financiar bancar Raiffeisen, scrie Mediafax.

Oferta de cumparare va fi derulata in perioada 4 - 25 iunie si va fi intermediata de Raiffeisen Capital&Investment, potrivit unui anunt transmis, joi, Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Goodmills Group detine in prezent 97,9% din actiunile Titan.

Goodmills Group propune actionarilor minoritari ai Titan un pret de 0,26 lei pentru fiecare actiune. Pretul este cu 16% sub cotatia de la finalul sedintei bursiere din 21 mai, cand a fost realizat cel mai recent pret anterior lansarii ofertei de cumparare. In acea zi, pretul actiunilor Titan a urcat pe bursa cu 12,73%, la 0,31 lei.

Ulterior anuntarii ofertei de cumparare, pretul titlurilor Titan a scazut cu 14,68%, la 0,2645 lei. Cu aceste actiuni au fost realizate sapte tranzactii, in valoare cumulata de 1.000 de lei.

Raportat la pretul din oferta de cumparare, valoarea de piata a Titan este de 106,2 milioane lei (24,5 milioane euro).

In acelasi timp, calculata in functie de cea mai recenta cotatie de la bursa a actiunilor Titan, capitalizarea companiei este de 108 milioane lei (aproape 25 milioane euro).

Cifra de afaceri a companiei de morarit si panificatie a crescut cu 14% in perioada octombrie 2012 - martie 2013, la 160 milioane lei (35,9 milioane euro), insa profitul a coborat cu 18,9%, la aproape 1,3 milioane lei. Incepand cu anul 2011, Titan a optat pentru un an financiar diferit de anul calendaristic, noua perioada de raportare fiind octombrie - septembrie.

Compania de morarit si panificatie estimeaza pentru acest exercitiu financiar o cifra de afaceri de 369,6 milioane lei (85,3 milioane euro), in crestere cu aproape o treime fata de nivelul inregistrat in exercitiul financiar incheiat in septembrie 2012, de 279 milioane lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri