Actionarii Impact Developer&Contractor (IMP) au aprobat, luni, reducerea capitalului social de zece ori, de la 197,8 milioane lei la 19,7 milioane lei, operatiune propusa de un actionar semnificativ, omul de afaceri Adrian Andrici.
Andrici si-a motivat propunerea prin cresterea pierderilor inregistrate de Impact, precum si prin "necesitatea de a aduce valoarea nominala a actiunilor la un nivel care sa reflecte valoarea lor de tranzactionare actuala pe piata de capital", scrie Mediafax.

In ultimii trei ani, Impact a inregistrat constant pierderi. In ultimii doi ani, pierderile au cumulat aproape 120 milioane lei (standarde internationale de contabilitate - IFRS), potrivit informatiilor disponibile pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti. Pentru 2010, compania a raportat pierderi de 17,5 milioane de lei (dupa standardele romanesi de contabilitate - RAS).

Cel mai recent pret al actiunilor Impact pe bursa a fost de 0,16 lei/titlu, in sedinta bursiera de vineri. Pretul este cu mult sub valoarea nominala, de 1 leu/actiune.

Reducerea capitalului social ar urma sa se realizeze prin diminuarea valorii nominale a actiunilor, de 1 leu, la 0,1 lei, potrivit unui comunicat transmis, luni, de Impact Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Andrici detine 10,69% din actiunile Impact si a mai prezentat o propunere de reducere a capitalului social la 19,7 milioane lei in luna decembrie a anului trecut, insa operatiunea a fost respinsa in AGA.

Totodata, actionarii Impact au ales-o, luni, pe Iulia Urda presedinte al Consiliului de Administratie. Ea a intrat in Consiliul de Administratie al Impact in luna aprilie, cand AGA i-a revocat pe patru dintre administratori, inclusiv pe fostul presedinte CA, Dimitrios Sophocleous, precum si pe fondatorul Impact, Dan Ioan Popp, care a demisionat.

Urda este director general al Octogon Total Management, firma con¬tro¬lata de cel mai mare actionar al Impact, omul de afaceri Gheorghe Iaciu. Iaciu detine 29,37% din actiunile dezvoltatorului imobiliar.

Iaciu a intrat in actionariatul Impact in luna martie, cumparand 23,22% din actiunile Impact, pentru 6,4 milioane lei (1,4 milioane euro). Actiunile au fost cumparate in ziua in care Popp si un fost director al Impact, Carmen Sandulescu, au fost executati silit pentru un credit pe care Popp nu l-a rambursat. Anterior executarii silite, Popp detinea 16,48% din actiuni, iar Sandulescu avea 9,65%.

Iaciu este proprietarul centrului comercial Doraly si cel mai mare actionar al SIF Muntenia (SIF4).

Alaturi de Urda, Iaciu are inca doi reprezentanti in Consiliul de Administratie al Impact, respectiv pe Draguta Mihaila (direc¬tor de vanzari la Octogon Total Mana¬gement) si Ecaterina Petre (fost director eco¬nomic la aceeasi firma).

Veniturile Impact s-au dublat in primul trimestru, de la 2,8 milioane lei la 5,6 milioane lei, insa compania a inregistrat pierderi in crestere de la 4,3 milioane lei la 5,5 milioane lei.

In actionariatul Impact se regaseste si compania de administrare a investitiilor East Capital, care detine prin firma Salink Limited, din Cipru un pachet de 10,1% din actiuni.

Actiunile Impact au incheiat sedinta bursiera de vineri in scadere cu 1,96%, la 0,16 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea companiei este de 31,6 milioane lei (7 milioane euro).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri