Stirea initiala: Companiile energetice administrate de OPSPI au fost transferate la Departamentul Energiei, unde vor fi conduse de Gabriel Dumitrascu, care renunta insa astfel la sefia Oficului, iar restul firmelor din portofoliu vor fi coordonate de catre fostul deputat liberal Gabriel Plaiasu, ca nou sef al OPSPI, potrivit Mediafax.

Departamentul Energiei este condus de social-democratul Constantin Nita, ca ministru-delegat, iar Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) ramane la Ministerul Economiei, condus de liberalul Varujan Vosganian.

"Reorganizarea Ministerului Economiei a fost efectuata in urma cu doua saptamani (...) Eu am fost numit in functia de presedinte al OPSPI prin ordin de ministru in 12 iulie", a declarat Plaiasu, potrivit Mediafax.

El il inlocuieste astfel la conducerea OPSPI pe Gabriel Dumitrascu, acesta din urma alegand sa se ocupe doar de companiile energetice. Dumitrascu a condus OPSPI incepand cu luna decembrie a anului trecut, iar Gabriel Plaiasu a fost pana saptamana trecuta adjunctul acestuia.

Citeste si:

Conducerea OPSPI i-a fost atribuita lui Plaiasu prin numire, prin ordin al ministrului Vosganian.

"Ministerul Economiei s-a impartit in trei. OPSPI s-a impartit in doua, jumatate a ramas la mine, jumatate a trecut la Departamentul pentru Energie. Domnul Plaiasu conduce OPSPI, care a ramas la Ministerul Economiei, iar domnul Dumitrascu va conduce OPSPI care a trecut la Departamentul pentru Energie", a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

In calitate de deputat PNL, in vara anului 2011, Plaiasu a fost declarat incompatibil de catre Agentia Nationala de Integritate (ANI), intrucat ar fi detinut calitatea de asociat in doua firme in timpul exercitarii mandatului de parlamentar, iar o hotarare judecatoreasca i-a interzis acestuia sa mai fie ales in functii publice.

Plaiasu a precizat insa ca aceasta hotarare judecatoreasca ii interzice accesul doar la functii elective.