Investitorii s-au ingramadit sa cumpere actiunile Bursei de Valori Bucuresti (BVB) dupa ce polonezul Ludwik Sobolewski a fost avizat de ASF pentru a prelua functia de CEO a operatorului de piata. Ieri, titlurile BVB au fost printre cele mai tranzactionate si au ajuns la cel mai mare nivel din ultimul an.
Numirea lui Sobolevski a fost intampinata cu entuziasm in piata, actiunile BVB inchizand sedinta de joi la pretul de 24,02 lei, in crestere cu 2,2%.Ultima data cand actiunile Bursei au reusit sa depaseasca pragul psihologic de 24 de lei a fost in septembrie 2012.

“Se pare ca investitorii au incredere in sansele de reusita ale noului director iar acest lucru se reflecta in evolutia actiunilor Bursei. Sperantele sunt foarte mari, insa si dezamagirea va fi la fel de mare daca nu reuseste. Cel mai probabil la cumparare au intrat si investitorii de retail, pe langa actionarii BVB care tranzactioneaza de obicei aceste actiuni”, spune Marcel Murgoci, directorul de tranzactionare al societatii de intermediere Estinvest.

Acesta considera ca seria de cresteri a titlurilor BVB se va intrerupe in urmatoarele zile avand in vedere ca acestea cumuleaza deja o apreciere de 6% in ultimele doua sedinte.
Actiunile BVB ar mai putea creste o sedinta sau doua, dar pentru moment aprecierile sunt indeajuns de mari si nu ma astept ca aceasta tendinta sa se prelungeasca

“Ar mai putea creste o sedinta sau doua, dar pentru moment aprecierile sunt indeajuns de mari si nu ma astept ca aceasta tendinta sa se prelungeasca foarte mult”, mentioneaza brokerul.



La inceputul acestei luni bursa a mai inregistrat doua sedinte in care actiunile BVB au crescut cumulat cu peste 13%, pe fondul unor volume semnificative, cel mai probabil generate de ordinele unor dintre actionarii companiei.

Sobolevski isi incepe astfel mandatul cu dreptul la BVB, chiar daca nu a luat inca nicio decizie oficiala in cadrul companiei.

Ludwik Sobolewski este doctor in drept si a fost presedintele directoratului si CEO al Bursei din Varsovia in perioada 2006-2013, atunci cand aceasta a devenit cea mai mare bursa din Europa Centrala si de Est.

Anterior experientei de la Bursa din Varsovia, Ludwik Sobolewski a fost Vice-Presedinte executiv al Depozitarului National polonez si al Casei de Compensare. De asemenea, a detinut functia de presedinte al Consiliului de Supraveghere in mai multe institutii, precum Depozitarul National al Valorilor Mobiliare, Bursa de Energie din Polonia si al BondSpot, o companie care administreaza tranzactionarea obligatiunilor de stat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri