Tranzactia a fost realizata la ora 11:02, la pretul de 1,243 lei, similar ultimei cotatii de joi din piata principala.

Pachetul este foarte apropiat de cel transferat in 8 martie de Banca Transilvania catre casa ceha de brokeraj Wood & Company Financial Services Praga, in ultima zi in care mai puteau fi cumparate actiuni pentru a participa la AGA din aprilie in care a fost ales noul Consiliu de Administratie al SIF Moldova. Pentru actiunile respective, casa de brokeraj a emis warranturi pe care le-a preluat Banca Transilvania. Tranzactia din martie s-a perfectat la un pret de 1,55 lei/actiune.

La inceputul lunii aprilie, fosta Comisie Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a stabilit ca "grupul Banca Transilvania" si firma ceha de brokeraj Wood&Company detin impreuna 9,8% din actiunile societatii de investitii, peste pragul legal de detinere la SIF-uri, de 5%. Astfel, CNVM le-a limitat drepturile de vot in AGA la 5% din actiuni si a dispus reducerea participatiei la 5%.

Ulterior, la mijlocul lunii iulie, fondul de investitii BT Invest1, din grupul Banca Transilvania, a anuntat ca vrea sa vanda un pachet reprezentand 2,5% din actiunile SIF Moldova, insa nu a vandut titlurile respective deoarece a cerut un pret de 2,06 lei/actiune, aproape dublu fata de cotatia actiunilor SIF Moldova pe bursa de la acel moment, de 1,21 lei/titlu.

Citeste si:

La jumatate de ora dupa realizarea deal-ului de vineri, pe piata principala au fost realizate primele doua tranzactii din aceasta sedinta cu actiunile SIF Moldova. Pretul a scazut cu 0,97%, la 1,231 lei, pe un rulaj de doar 1.200 de lei.

Raportat la cea mai recenta cotatie a actiunilor, SIF Moldova are o capitalizare bursiera de 639 milioane lei (143,7 milioane euro).
SIF Moldova a incheiat luna iulie cu un activ net de 1,122 miliarde lei, cu 5,13% peste nivelul din luna iunie (1,067 miliarde lei) si, respectiv, cu 2,9% peste cel din 2012 (1,09 miliarde lei). Societatea a raportat pentru primele sapte luni un profit de 97,2 milioane lei.

Raportat la cele mai recente preturi de la bursa, titlurile SIF Moldova sunt tranzactionate la un discount de 43%.