Piata a fost si marti marcata de apatie, intrucat cei mai multi investitori pastreaza banii pentru a participa la oferta publica initiala lansata luni de Nuclearelectrica pentru listarea la Bursa sau au subscris deja. La inchiderea pietei principale transa micilor investitori era suprasubscrisa de peste doua ori. Ordinele de subscriere au ajuns la 90 milioane lei (20,1 milioane euro).

"Oferta de la Nuclearelectrica eclipseaza piata, astfel ca in aceste zile nu putem vorbi mai nimic despre piata. Cand ritmul de subscriere se va domoli, probabil ca si piata va inregistra un volum mai mare de tranzactionare, iar trendul va fii unul crescator. Volumele mici inregistrate in piata din momentul in care s-a anuntat inceperea IPO-ului arata interesul ridicat al investitorilor de retail pentru aceasta oferta, banii lor orientandu-se aproape numai spre majorarea de capital social la Nuclearelectrica. Totusi, este imbucurator ca banii pentru aceasta oferta nu par sa provina din piata (din vanzarea unor actiuni la companii listate - n.r.), avand in vedere volumele mici si evolutia pozitiva a preturilor. Intr-adevar discountul de 8% i-a indemnat pe investitori sa subscrie mult si sa se ajunga la suprasubscriere. Cred ca dupa trecerea celor trei zile in care se beneficiaza de discount 8% nu vom mai vedea o intensitate atat de mare a subscrierilor", a declarat pentru Mediafax directorul de tranzactionare al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci.

Putinii investitori prezenti la tranzactionare au realizat operatiuni de aproape 16 milioane lei (3,5 milioane euro). Luni, piata a atins cea mai mica lichiditate din ultimele 11 luni, de numai 4,7 milioane lei (1 milion de euro). In sedinta de marti transferuri de peste 100.000 de lei au inregistrate cu actiunile emise de doar 10 din cele 81 de companii listate pe primele trei categorii si la sectiunea titlurilor internationale.

Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a incheiat sedinta de marti in crestere cu 0,42%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a urcat cu 0,43%.
In acelasi timp, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 0,73%.

Citeste si:

Indicele extins BET-XT a urcat cu 0,43%, iar indicele extins BET-BK s-a situat cu 0,18% peste inchiderea de luni.
Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Titlurile Fondului Proprietatea si actiunile Bancii Transilvania (TLV) au fost cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 8 milioane lei si, respectiv, de 4,7 milioane lei. Rulajele celor doua actiuni includ si cate un deal de 1,8 milioane lei in cazul FP si de 1,4 milioane lei la Banca Transilvania. Cotatia titlurilor Fondului Proprietatea a urcat cu 0,81%, la 0,6815 lei, in timp ce actiunile bancii au stagnat la 1,382 lei.

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 331.000 de lei, de la 55.000 de lei in sedinta anterioara.
La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, pietele vest-europene erau in crestere cu pana la 1,9%. Pietele au fost pe verde inca din primele minute de tranzactionare de marti, datorita datelor economice pozitive din China, care alimenteaza optimismul investitorilor privind revenirea economiei globale.