Piata a fluctuat usor inca de la deschidere, urcand nesemnificativ, cu 0,13%, in prima jumatate de ora, iar apoi a inceput sa scada. Punctul minim al indicelui general al Bursei, BET-C, a fost atins in jurul orei 14:30, cand piata a fost cu aproape 0,3% sub inchiderea de miercuri.
La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a se plasa cu 0,29% peste ziua precedenta, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, era in scadere nesemnificativa, cu 0,09%.

In acelasi timp, actiunile celor cinci SIF-uri si titlurile Fondului Proprietatea au dus indicele BET-FI cu 0,51% peste nivelul de miercuri.
Titlurile FP au crescut cu 0,92%, la 0,772 lei, apropiindu-se din nou de recordul atins luni, cand unele tranzactii au fost realizate la 0,775 lei/actiune. Tranzactiile cu aceste actiuni pe piata principala au cumulat 15,9 milioane lei (3,6 milioane euro), iar la scurt timp dupa ora 16:00 au fost realizate doua deal-uri cu 0,45% din titlurile FP pentru 47,4 milioane lei (10,6 milioane euro).

"Anuturile venite in ultimul timp au ajutat actiunea FP sa performeze. Potentialul de creștere este inca unul ridicat, mai ales daca ASF valideaza oferta publica de rascumparare. Evolutia cotatiei actiunii din ultimele sedinte a format un nivel de suport la 0,76 lei/actiune, prag care nu cred ca va fi spart pe termen scurt. Schimbarile din ultimul an din actionariatul Fondului Proprietatea arata interesul ridicat pe care investitorii straini il acorda acestui titlu, iar creșterea cotatiei nu poate decat sa deblocheze pachete importante de actiuni pe care aceștia le achizitioneaza necontenit", a declarat Adrian Ormenisan, seful Serviciului de intermediere din SSIF Broker.

In ultimele sedinte, actiunile FP au fost sustinute de anunturile privind intentia accelerarii programului de rascumparare si o propunere a administratorului, compania Franklin Templeton, de scadere a capitalului social cu 676,9 milioane lei si distribuirea banilor catre actionari.
Administratorul FP a anuntat saptamana trecuta ca vrea sa accelereze programul de rascumparare de actiuni Fondul Proprietatea, prin lansarea unei oferte de cumparare pentru un pachet reprezentand 4,35% din titluri. Raportat la cel mai recent pret de la bursa, pachetul este evaluat la 463,2 milioane lei (104,3 milioane euro).

Propunerea de scadere a capitalului social urmeaza sa fie discutata de actionari intr-o AGA programata pentru 22 noiembrie.
Un alt factor care a sustinut evolutia actiunilor FP in ultimele sedinte a fost o raportare transmisa Bursei potrivit careia banca americana de investitii Morgan Stanley detine cu putin peste 5% din titlurile Fondului.

Citeste si:

Indicele extins BET-XT a incheiat sedinta de joi in crestere cu 0,28%, iar indicele extins BET-BK a avansat cu 0,25%.
Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea.
La finalul sedintei, rulaje de peste 100.000 de lei au inregistrat actiuni emise de 7 din cele 80 de companii listate pe primele trei categorii si la sectiunea titlurilor internationale.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 66,8 milioane lei (15 milioane euro), cu mult peste rulajul de miercuri, de 11,8 milioane lei (2,6 milioane euro). Aproape 95% din rulajul pietei a fost asigurat de transferuri cu actiunile Fondului Proprietatea, de 63,3 milioane lei (14,2 milioane euro).

"In afara ofertelor publice importante interesul investitorului roman pentru piata de capital locala este din ce in ce mai scazut. Multi dintre acestia s-au indreptat spre platformele externe, care le ofera instrumente financiare diversificate, lichiditate si acces mult mai facil la informatii. Cred ca data de 17 octombrie va determina evolutia acestei luni, avand in vedere ca atunci congresul american trebuie sa ia o decizie in legatura cu pragul de indatorare. Cresterea plafonului a acestuia ar calma pietele si ar lasa loc de crestere", a mai spus brokerul.
Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat titluri de 115.000 de lei, fata de 465.000 de lei.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursa de la Paris era in scadere cu 0,3%, piata de la Frankfurt era in stagnare, iar bursa de la Londra avansa cu 0,5%.