"Va rugam sa analizati cu cea mai mare atentie legalitatea ultimelor actiuni intreprinse de Consiliul de Administratie al SIF Banat Crisana: reducerea capitalului social, constituirea SIF Imobiliare Limited, achizitionarea Turism Azuga de la o firma afiliata presedintelui Consiliului de Administratie fara raportarea tranzactiei catre actionari sub pretextul ca in tranzactie a fost interpus la un moment dat un SRL, s.a. Toate acestea reprezinta precedente periculoase in administrarea societatilor de investitii financiare de natura sa afecteze milioane de actionari si, astfel, credibilitatea institutiilor pietei de capital din Romania", se arata intr-un comunicat transmis, vineri, de asociatie Autoritatii de Supraveghere Financiara.

Consiliul de Administratie al SIF Banat-Crisana a anuntat joi seara ca a decis reducerea capitalului social al companiei, fara prezinte detaliile operatiunii, care ar fi urmat sa fie anuntate ulterior primirii avizului de la ASF. Comunicarea nu contine detalii privind decizia Consiliului de Administratie, ci doar ca a fost luata in baza unui articol din statutul SIF care prevede ca adunarea generala extraordinara a delegat CA atributii printre care si modificarea capitalului social si schimbarea obiectului de activitate al companiei.

Statutul a fost rescris pe 2 iulie, potrivit informatiilor de pe site-ul SIF Banat-Crisana.

In urma acestui anunt, ASF a dispus, vineri dimineata, suspendarea actiunilor SIF Banat-Crisana de la tranzactionare la bursa si a solicitat Consiliului de Administratie al SIF Banat-Crisana sa transmita un raport prin care sa prezinte informatii referitoare la reducerea capitalului social.

SIF Banat-Crisana a transmis la ora 12:25 un comunicat prin care anunta ca scaderea capitalului social va fi realizata prin rascumpararea a maxim 10% din actiuni si anularea acestora. Pachetul este evaluat la 59,2 milioane lei (13,3 milioane euro) in functie de ultimul pret inregistrat joi.

Actiunile ar urma sa fie rascumparate la preturi cuprinse intre 0,5 lei/titlu si 2,5 lei/titlu, potrivit deciziei Consiliului de Administratie. Daca actiunile vor fi rascumparate la pretul minim, de 0,5 lei, societatea va plati 27,4 milioane lei (aproape 6,2 milioane euro), iar la cotatia maxima, de 2,5 lei, pachetul se ridica la 137,2 milioane lei (30,9 milioane euro).

SIF Banat-Crisana are in prezent un capital social de 54,8 milioane lei.

Tranzactiile cu actiunile SIF Banat-Crisana au fost reluate la 13:15.

Citeste si:

Modul de administrare a activelor SIF Banat-Crisana a fost schimbat dupa alegerea unui nou consiliu de administratie in luna aprilie si confirmarea lui Dragos Bilteanu in functiile de presedinte al Consiliului de Administratie si director general al societatii de investitii financiare. Bilteanu este la conducerea SIF Banat-Crisana inca din luna decembrie a anului trecut, cand a facut rocada cu Ioan Cuzman, care s-a retras din posturile respective dupa 18 ani de activitate.

In AGA in care a fost ales noul Consiliu de Administratie, actionarii au decis ca SIF Banat-Crisana sa nu distribuie dividende si sa pastreze profitul pentru investitii.

Cea mai importanta mutare a SIF Banat-Crisana in acest an este achizitia Muntenia Invest, societatea de investitii financiare ajungand astfel sa detina indirect controlul SIF Muntenia (SIF4). SIF Banat-Crisana ar urma sa imparta administrarea SIF Muntenia cu SIF Moldova (SIF2), care a anuntat in luna august ca vrea sa preia aproape 50% din actiunile Muntenia Invest, in aceleasi conditii de pret ca SIF Banat-Crisana.

Alta decizie a vizat infiintarea unei firme in Cipru, SIF Imobiliare, catre SIF Banat-Crisana care a transferat participatii de 100,4 milioane lei (22,6 milioane euro) detinute la 18 societati cu activitati in domeniul imobiliar. SIF Imobiliare ar urma sa fie listata pe sistemul alternativ de tranzactionare al Bursei de la Bucuresti.

SIF Banat-Crisana intentioneaza sa procedeze la fel si cu participatiile pe care le detine in turism, care ar urma sa fie transferate catre o noua firma, SIF Hoteluri.

SIF Banat-Crisana a inregistrat in primele opt luni cel mai mic profit dintre cele cinci SIF-uri, de 35 milioane lei.

La finele lunii august, SIF Banat-Crisana avea un activ de 1,52 miliarde lei, cu 15,4% peste nivelul de la finele anului trecut. Totusi, actiunile societatii sunt tranzactionate la cel mai mare discount dintre cele cinci SIF-uri, fata de valoarea activului net pe actiune, de 61%.

Actiunile companiei au incheiat sedinta bursiera de joi in crestere cu 0,37%, la 1,079 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea bursiera a companiei este de 592,2 milioane lei (133,4 milioane euro).