Pana luni la ora 16:45, in sistemul Bursei au fost inregistrate 7.436 de ordine de subscriere pentru un volum de actiuni care depaseste de 2,7 ori numarul titlurilor alocate pe aceasta transa. Investitorii au alocat, astfel, 760,2 milioane lei (171,2 milioane euro) pentru subscrierile in aceasta transa.

Interesul investitorilor a fost ridicat, pana luni a fost ultima zi in care micii investitori au beneficiat de discountul de 5% acordat pentru cel mult 10.000 de actiuni.

Discountul va fi de 3% incepand de marti si pana joi, ultima zi a ofertei. Micii investitori beneficiaza de reduceri doar pentru primele 10.000 de actiuni subscrise, nu si pentru GDR-uri, iar subscrierea se face la pretul maxim, de 32 lei/actiune.

"Este evident ca piata de capital nu a avut de mult timp o asemnea vizibilitatea in randul detinatorilor de capital. In cazul unei experiente fericite, probabil ca o parte dintre cei care nu sunt deja investitori, vor deveni investitori activi pe bursa. Un argument in plus este faptul ca anul viitor se asteapta si alte oferte ale statului. Cred ca disconfortul dobanzilor foarte mici (la depozite - n.r.) determina o crestere a apetitului pentru risc, zilele acestea observandu-se o migrare a capitalului spre bursa", a declarat Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

Aproape 7.300 de ordine au fost plasate pentru pachete de pana la 10.000 de actiuni, iar 147 de ordine au fost pentru pachete care depasesc acest prag.

Investitorii au vizat si oferta de cumparare prin care Fondul Proprietatea vrea sa rascumpere 4,35% din propriile actiuni, plasand 740 de ordine prin care au fost puse in vanzare 2,427 miliarde de titluri. Oferta a fost suprasubscrisa, astfel, de patru ori. Fondul Proprietatea vrea sa rascumpere 600 milioane de actiuni, pentru care este dispus sa plateasca 600 milioane lei (135,1 milioane euro).

Titlurile vor fi cumparate la pretul de 1 leu/actiune, cu aproape 22% peste cotatia la care au incheiat actiunile FP sedinta de luni, de 0,7845 lei.

Intrucat atentia investitorilor a fost axata cu precadere pe ofertele de la Romgaz si Fondul Proprietatea, tranzactiile de la bursa au continuat sa fie foarte reduse. Putinii investitori prezenti in piata au realizat operatiuni de 14,7 milioane lei (3,3 milioane euro), cu putin peste rulajul de vineri, de 14,2 milioane lei (3,2 milioane euro).

Citeste si:

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a fost cu in scadere cu 0,7%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu 0,76% sub nivelul de vineri.

Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scazut foarte usor, cu 0,1%.

In acelasi timp, cei doi indici extinsi ai Bursei, BET-XT si BET-BK, au coborat cu 0,57% si, respectiv, cu 0,56%.

Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea (FP). Indicele BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, printre care titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Aproape 60% din rulajul pietei, de 14,7 milioane lei, a fost asigurat de operatiuni cu actiunile Fondului Proprietatea (3 milioane lei), Transelectrica (2,1 milioane lei), Banca Transilvania (1,7 milioane lei) si SIF Transilvania (1,6 milioane lei).

Titlurile Fondului Proprietatea au incheiat sedinta in scadere cu 0,13%, la 0,7845 lei, iar actiunile Transelectrica au avansat cu 0,23%, la 13,14 lei.

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de aproape 1,7 milioane lei, fata de 807.000 de lei in sedinta precedenta.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 0,7%.