Actiunile Romgaz au intrat marti la tranzactionare la 35,85 lei/titlu, cu 19,5% peste pretul la din oferta, de 30 lei/actiune. In primele doua minute cotatia din piata a urcat pana la un maxim de 35,95 lei/titlu, cu 19,83% peste pretul din oferta.

Dupa ora 10:10, preturile au fluctuat intre 33,86 de lei (+12,87% fata de pretul din oferta) si 35 de lei (+16,67%).

"Prima ora de tranzactionare a fost mai efervescenta, iar pretul titlurilor Romgaz s-a incadrat intr-un interval surprinzator de ingust. Presiunea a venit parca atat din partea cumparatorilor, cat si a vanzatorilor, aspect care a determinat o volatilitatea sub asteptari. Cele doua piete (Bucuresti si Londra) au avut un ritm diferit din punctul de vedere al evolutiei volumelor tranzactionate, fapt pentru care ma indoiesc ca azi s-a incercat un arbitraj, insa este forte posibil ca pe viitor sa avem astfel de operatiuni. Probabil ca si in zilele urmatoare Romgaz va fi in centrul atentiei investitorilor, dar ma astept ca lichiditatea sa fie in scadere. Referitor la pret, sigur ca exista sanse ca acesta sa atinga un nou maxim, insa cred ca sunt sanse mai mari ca acesta sa nu se abata mult de la intervalul in care s-a tranzactionat astazi", a declarat, potrivit Mediafax, Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

La inchiderea pietei principale, actiunile Romgaz erau cotate la 34,5 lei, cu 15% peste pretul din oferta. Cotatia este, totodata, cu 18,55% si, respectiv, cu 21% peste preturile la care investitorii de retail au cumparat actiunile cu discount (3% si 5%).

Majoritatea titlurilor din oferta au fost vandute la pretul de 30 lei/actiune, iar investitorii care au beneficiat de discount-uri (pentru subscrierile de cel mult 10.000 de actiuni) au cumparat titlurile la 28,5 lei si, respectiv, la 29,1 lei.

Aproape o treime din volumul de actiuni Romgaz tranzactionate marti a fost asigurat de operatiunile realizate in primele 20 de minute. Investitorii au transferat in total 2,667 milioane de actiuni, reprezentand 4,61% din titlurile vandute in oferta si 0,69% din capitalul social al companiei.

In total au fost realizate 4.040 de operatiuni, in valoare cumulata de 92,5 milioane lei (20,7 milioane euro). Suma reprezinta 85% din lichiditatea bursei, de 108,5 milioane lei (24,3 milioane euro).

Pe piata de la Bucuresti pot fi tranzactionate actiuni reprezentand 9,79% din toate titlurile Romgaz, iar 5,21% din actiunile companiei sunt disponibile prin GDR-uri la Londra. Statul a vandut 15% din actiunile Romgaz, pentru 1,734 miliarde lei (aproape 391 milioane euro), aceasta fiind cea mai mare oferta derulata in istoria Bursei de la Bucuresti.

Concomitent cu listarea actiunilor Romgaz la BVB, pe bursa de la Londra au fost listate certificatele de depozit (GDR-uri) prin care au fost vandute actiuni reprezentand aproape 35% din actiunile Romgaz din oferta. Fiecarui certificat de depozit ii corespunde cate o actiune Romgaz.

Spre finalul sedintei de la Bucuresti, volumul de GDR-uri tranzactionate a depasit rulajul actiunilor Romgaz, iar pretul certificatelor a scazuse spre 10,2 dolari.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, pe bursa de la Londra erau transferate 2,852 milioane de GDR-uri, la preturi intre 10,2 dolari si 10,66 dolari. Volumul de GDR-uri tranzactionate reprezinta 4,93% din actiunile vandute in oferta si 0,74% din toate titlurile Romgaz.

Citeste si:

La momentul respectiv, certificatele de depozit Romgaz erau cotate la 10,35 dolari (34,43 lei), cu 11,9% peste pretul din oferta, de 9,25 dolari/GDR.

Majoritatea actiunilor de la BVB au fost transferate marti la preturi in crestere usoara, piata revenind usor dupa trei zile de scadere. Totusi, spre finalul sedintei bursa s-a intors pe rosu si a incheiat ziua cu numai 0,1% sub nivelul de luni.

Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a incheiat ziua in stagnare, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu numai 0,13% peste sedinta precedenta.

In acelasi timp, indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri si actiunilor Fondului Proprietatea (FP), a scazut cu 0,37%.

Indicele extins BET-XT a stagnat, in timp ce indicele extins BET-BK a crescut cu 0,13%.
Indicele BET-XT reflecta evolutia celor mai lichide 25 de actiuni romanesti, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de actiuni in functie de lichiditate, printre care titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea.
Rulajul pietei, de 108,5 milioane lei (24,3 milioane euro), este cu mult peste cel inregistrat luni, de doar 11,7 milioane lei (2,6 milioane euro).

Tranzactii de peste 1 milion de lei au mai inregistrat actiunile Nuclearelectrica (4,7 milioane lei), Fondul Proprietatea (4,1 milioane lei), OMV Petrom (2 milioane lei) si Transgaz (1,6 milioane lei).

In ultimele zile ale ofertei de rascumparare de la Fondul Proprietatea, in sistemul bursei erau inregistrate 1.901 ordine prin care sunt puse in vanzare 3,924 miliarde de titluri, oferta fiind suprasubscrisa de 6,54 ori. Volumul de actiuni pentru care au fost plasate ordine de subscriere reprezinta 28,48% din toate titlurile FP.

Operatiunea se va incheia joi, 14 noiembrie, iar la final administratorul Fondului, compania americana Franklin Templeton, va stabili cate actiuni va cumpara de la fiecare investitor in functie de un indice rezultat din impartirea numarului de titluri vizate la volumul pentru care au fost plasate ordine de vanzare.

Brokerii se asteapta ca in ultimele zile ale operatiunii sa fie plasate ordine pentru volume foarte mari de actiuni Fondul Proprietatea.
Fondul vrea sa rascumpere 600 milioane de actiuni, pentru care este dispus sa plateasca 600 milioane lei (134,7 milioane euro). Titlurile vor fi cumparate la pretul de 1 leu/actiune, respectiv cu 21,35% peste cotatia la care actiunile FP au incheiat sedinta de marti, de 0,7865 lei.

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat in total actiuni de 1 milion de lei, fata de 1,5 milioane lei in sedinta precedenta.
La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, pietele vest-europene erau in scadere cu pana la 0,3%.