Astfel, dupa 12 ani consecutivi de crestere puternica, cererea pentru aur ca investitie cu un grad ridicat de siguranta a fost erodata, iar activele fondurilor de investitii pe piata aurului, fondurilor colective inchise si titlurilor de valoare bazate pe metalul pretios au coborat la minimul ultimilor patru ani, odata cu retragerile unor nume mari, printre care miliardarii George Soros si John Paulson, potrivit unei analize Bloomberg. Pretul aurului a scazut in acest an pe piata futures din New York cu 29%, la 1.197,5 dolari pe uncie (31,1 grame), in timp ce indicele S&P GSCI care masoara preturile spot pentru 24 de marfuri a inregistrat o depreciere de numai 1,6%, scrie Mediafax.

Totodata, indicele bursier global MSCI All-Country World a crescut in 2013 cu 20%, indicele S&P 500 al bursei de la New York a urcat cu 29%, iar bursa de la Tokyo a avansat cu peste 50%, inregistrand cel mai bun an din 1972. Indicele dolarului, care evalueaza evolutia monedei americane in raport cu valutele principalilor 10 parteneri comerciali ai SUA, s-a apreciat cu 3,4%.

Titlurile de Trezorerie SUA, care asemenea aurului sunt preferate de investitori pentru conservarea averilor in vremuri tulburi, s-au depreciat in acest an cu 3,2%. Investitorii au retras in acest an 38,6 miliarde de dolari de pe piata aurului, cea mai mare pierdere din anul 2000, potrivit datelor companiei de cercetare EPFR Global.

Citeste si:

Rezerva Federala a anuntat la 18 decembrie ca programul de stimulare a economiei prin achizitii de obligatiuni va fi redus incepand din luna ianuarie de la 85 miliarde de dolari la 75 miliarde de dolari pe luna. O zi mai tarziu, pretul aurului in tranzactiile futures a inchis la minimul ultimilor trei ani. Decizia bancii centrale americane a fost motivata de imbunatatirea perspectivelor economice, in timp ce inflatia se mentine la un nivel limitat, relativ redus, iar economistii nu se asteapta sa accelereze. Fed va continua sa reduca anul viitor programul de stimulare, care ar urma sa fie complet eliminat pana la finele lui 2014.

Directorul executiv al Fondului Monetar International, Christine Lagarde, a declarat pe 22 decembrie ca economia Statelor Unite are perspective mult mai solide de crestere pentru anul viitor. Jeffrey Currie, director de cercetare pentru piete de marfuri la Goldman Sachs, a declarat pentru Bloomberg ca pretul aurului va continua sa scada anul viitor. Banca de investitii estimeaza ca aurul va incheia anul 2014 la 1.050 dolari pe uncie, cu aproximativ 12% sub pretul actual.

Pretul aurului a crescut cu peste 500% in perioada 2000-2012, pe fondul deprecierii dolarului. Cresterea a accelerat in perioada decembrie 2008 - iunie 2011, in urma crizei financiare mondiale, recesiunii si programului de relaxare cantitativa adoptat de Rezerva Federala a SUA, care a redus totodata dobanda de politica monetara la un nou minim istoric, in banda 0 - 0,25%. Aurul a atins in septembrie 2011 nivelul de 1.923,7 dolari pe uncie, un nou maxim istoric.