Charles Schwab, fondatorul Charles Schwab Corporation - una dintre cele mai mari companii de brokeraj online din SUA, cu active de peste 2 trilioane de dolari, s-a alaturat numarului tot mai mare de critici la adresa algoritmilor de tranzactionare folositi de marii investitori pentru a specula preturile actiunilor si celorlalte instrumente financiare de pe burse. Schwab considera ca asa-zisii “roboti” de tranzactionare reprezinta “un cancer care trebuie trebuie sa fie rezolvat”, scrie CNN.

Charles Schwab Corporation este un discount broker, companie care ofera servicii de intermediere financiara contra unor comisioane foarte reduse, fara a oferi insa consultanta financiara pe care o ofera firmele de brokeraj clasice. Mecanismele de high frequency trading reprezinta software-uri complexe care fac automat tranzactii pe bursa folosindu-se de o serie de algoritmi. Acestea pot emite mii de ordine de vanzare si cumparare in doar cateva secunde, oferindu-le astfel avantaje majore investitorilor care le folosesc.

Charles Schwab spune ca robotii de tranzactionare au creat un mediu in care micii investitori sunt dezavantajati, o solutie la aceasta problema fiind chiar trecerea acestor software-uri in ilegalitate. “Aceasta forma de tranzactionarea erodeaza increderea investitorilor in bursa”, scrie Scwab pe blogul companiei.

Criticile americanului vin la doar o saptamana dupa ce scriitorul si jurnalistul financiar american Michael Lewis a lansat cartea “Flash Boys: A Wall Street Revolt”, in care desfiinteaza industria de trading. Lewis spune ca bursele sunt aranjate in asa fel incat sa favorizeaza investitorii care se folosesc de” robotii” de tranzactionare.

High frequency trading-ul nu creeaza piete mai eficiente si lichide; este o cursa de inarmare tehnologica menita sa fure bani din buzunarul investitorilor legitimi de pe burse - Charles Schwab.

El a oferit si o serie de solutii pentru a rezolva problemele acestui tip de tranzactionare. De exemplu una dintre problemele majore este reprezentata de faptul ca robotii de tranzactionare adesea pompeaza milioane de ordine si apoi le anuleaza, chiar atunci cand investitorii sunt gata sa cumpere actiunile. Charles Schwab spune ca pentru evitarea acestor situatii ar trebui introduse comisioane foarte ridicate pentru anularea ordinelor.

Dupa postarea pe blogul companiei, actiunile mai multor firme de brokeraj online, similare Charles Schwab Corporation, au scazut puternic pe bursa. ETrade a pierdut 8%, TD Ameritrade a scazut cu 5%, iar Charles Schwab a pierdut 1,5%.

De cealalta parte, lansarea cartii lui Michael Lewis a dus la amanarea IPO-ului Virtu Financial, companie de brokeraj specializata in high frequency trading.

In Romania brokerii de bursa spun ca software-urile automate de tranzactionare sunt practic inexistente din moment ce acestea au nevoie de o lichiditate foarte mare in piata pentru a putea specula cele mai mici variatii de pret. Totusi, investitorii romani din piata Forex pot avea de a face cu “robotii” de tranzactionare, folositi de marile banci si fonduri de investitii in piata valutara globala.

Infografic high frequency trading

Sursa infografic: investoo.com

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri