Operatiunea se va derula in perioada 22 aprilie - 22 mai, iar pretul de vanzare a fost stabilit la 0,2504 lei/titlu. Cel mai recent schimb cu actiunile COMCM , inainte de anunt, a fost perfectat luni la o cotatie de 0,1553 lei/actiune, astfel ca pretul din oferta este cu 61,2% mai mare. La inceputul sedintei de joi actiunile se tranzactionau la 0,175 lei, in crestere cu 12,69% fata de inchiderea de luni.

Potrivit celor mai recente raportari, fostul arbitru din Divizia A de fotbal Constantin Fratila detine impreuna cu familia 41,6% din actiunile COMCM, iar SIF Transilvania controleaza 56,72%. Intre Fratila si SIF Transilvania au aparut in 2011 o serie de divergente privind controlul companiei Scut. Fratila sustinea atunci ca detine indirect controlul Scut, prin participatia de la COMCM si cea de la Scut, potrivit Mediafax.

Fratila si SIF Transilvania au ajuns totusi la o intelegere in luna aprilie 2013, cand fostul arbitru de fotbal a fost numit presedinte CA la COMCM. Pe site-ul companiei figureaza doua proiecte in lucru, respectiv Blocuri Locuinte Ieftine pentru Tineri – etapa IV – blocurile 14 si 15 (proiect al Primariei Constanta n.r.)) si Extindere Complex Cazare - S.C. COMCM S.A. – S.C. SCUT S.A.