Fondul rezultat va purta denumirea de Certinvest Dinamic, va detine un portofoliu cumulat de active in valoare de aproximativ 45,6 milioane lei, deservind aproximativ 2000 de investitori si va fi administrat in conformitate cu politica actuala de investitii a fondului deschis de investitii Certinvest Dinamic. Certinvest va stabili rata de conversie a unitatilor de fond in functie de valorile unitare ale celor doua fonduri. Astfel, incepand cu data de 20 iunie 2014 (data fuziunii) toti investitorii fondului Maximus vor deveni investitori in fondul Certinvest Dinamic, numarul de unitati detinute fiind alocat in baza ratei de conversie calculata si certificata de depozitarii celor doua fonduri (BCR , respectiv BRD).

Decizia de a crea un singur fond a fost luata datorita portofoliului investitional asemanator, pentru eficientizarea resurselor de administrare pe de-o parte si pentru a beneficia de avantajul oferit de volumul crescut, pe de alta parte.

“Fuzionarea celor doua fonduri Certinvest este un pas logic in demersul nostru de optimizare a portofoliului de produse. Noul fond ne va permite accesarea unor oportunitati investitionale suplimentare si tintirea unor randamente superioare pentru investitiile clientilor nostri “, a declarat, intr-un comunicat de presa, Horia Gusta (foto), CEO al Certinvest.

Fondul Maximus a intrat in administrarea Certinvest la inceputul anului 2014, in urma preluarii acestuia de la KD Investments Romania, in timp ce fondul Certinvest Dinamic a fost infiintat de Certinvest in anul 2001, situandu-se, de-a lungul timpului, in topul performantelor de pe piata fondurilor de investitii. La data preluarii, martie 2014, activul fondului Maximus era de 26 milioane lei. In prezent, la aproape trei luni de administrare Certinvest, activul fondului este de 32.9 milioane lei, marcand o crestere de 26.5%.

Citeste si:

In 2013, fondul Dinamic a obtinut un randament de 10.69%, in timp ce randamentul fondului Maximus, in acelasi interval, a fost de 5.19%, conform certificarilor primite de la bancile depozitare ale fondurilor (BCR, respectiv BRD). In ceea ce priveste evolutia activelor administrate, activele fondului Certinvest Dinamic au inregistrat o crestere de 12.6% in cursul anului 2013.

Certinvest se afla pe locul sapte in topul celor mai mari administratori de fonduri mutuale din Romania, cu active in valoare de 225 mil. lei la sfarsitul lunii aprilie. Clasamentul Este condul de Erste Asset Management, Raiffeisen Asset Management si BRD Asset Management.

Cititi si Fondurile mutuale care au adus cei mai multi bani investitorilor in ultimul an

TOP 10: cele mai performante fonduri mutuale romanesti si straine

TOP 10: cele mai performante fonduri mutuale romanesti si straine