Oferta publica initiala prin care Electrica scoate la vanzare pe bursa 51% din actiuni incepe la preturi cuprinse intre 11 lei/titlu si 13,5 lei/titlu, compania vizand sa atraga minim 435 milioane euro, potrivit ministrului delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu.

"Vorbim de cel mai mare proces de listare petrecut vreodata pe piata de capital din Romania. Societatea se va lista daca va obtine minm 435 de milioane de euro. Este o dovada de curaj sa incercam 51% listare pe piata de capital din Romania", a afirmat Nicolescu, citat de Mediafax, dupa sedinta de Guvern.

El a adaugat ca oferta de listare la bursa a Electrica este o modalitate de incurajare a pietei autohtone de capital, este o dovada si un angajament al Guvernului de a transparentiza si de a imbunatati performaentele companiilor de stat.

"Este o dovada ca statul in momentul de fata este dispus sa continue privatizarile, insa la un pret corect, la un pret care sa fie avantajos si pentru stat, pentru ca mai ales in contextul ultimelor dezvoltari in care Romania si-a imbunatatit ratingul de tara suntem in situatia in care putem sa vindem si suntem dispusi sa vindem daca pretul este unul corect", a spus ministrul.

Fara a fi luate in calcul eventualele discounturi care ar putea fi acordate micilor investitori, valoarea ofertei este cuprinsa intre aproximativ 1,949 miliarde lei (443,3 milioane euro) si 2,392 miliarde lei (544,1 milioane euro). Surse au declarat recent ca oferta ar urma sa se deruleze in perioada 16 - 25 iunie.

mai ales in contextul ultimelor dezvoltari in care Romania si-a imbunatatit ratingul de tara suntem in situatia in care putem sa vindem si suntem dispusi sa vindem daca pretul este unul corect - Razvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie

Pretul final de vanzare va fi stabilit in functie subscrierile de pe transa investitorilor institutionali, care pot plasa ordinele la preturi cuprinse oriunde in intervalul 11 lei/titlu - 13,5 lei/titlu. Micii investitori vor cumpara actiunile la un pret ceva mai mic, acestora urmand sa le fie acordat si un discount. Aceasta ar urma sa fie cea mai mare oferta publica derulata vreodata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), chiar si la pretul minim depasind operatiunea prin care statul a vandut anul trecut 15% din actiunile Romgaz (SNG) pentru 1,734 miliarde lei (aproape 391 milioane euro).

Raportat la pretul mic, intreaga companie este evaluata la 3,821 miliarde lei (869,3 milioane euro), iar in functie de pretul maxim valoarea este de 4,69 miliarde lei (1,066 miliarde euro). Oferta prin care Electrica scoate la vanzare pe bursa actiuni noi reprezentand 105% din capitalul social va avea trei transe, iar investitorii pot cumpara atat actiuni la Bursa de Valori Bucuresti, cat si certificate globale de depozit (GDR-uri) pe piata de la Londra. Prin aceasta oferta statul vizeaza transferul a 51% din actiunile companiei (177,18 milioane de titluri) catre investitori privati. In prezent, Electrica este controlata integral de stat, prin Ministerul Economiei.

Potrivit ministrului delegat pentru Economie, 85% din actiunile scoase la vanzare sunt destinate investitorilor institutionali, iar diferenta de 15% este pentru investitorii de retail (atat cei mari, cat si cei mici). Transa destinata investitorilor de retail poate fi majorata pana la 22% din actiuni daca va exista interes din partea acestora.

Pe transa micilor investitori, pentru primele 10.000 de persoane este garantata achizitia unui numar de cel mult cate 1.000 de actiuni, in functie de numarul de titluri pentru care au plasat ordin de subscriere. Oferta este intermediata de consortiul format din BRD, Citigroup, Raiffeisen Bank, Societe Generale si Swiss Capital.

Gabriel Dumitrascu, seful Directiei Privatizare din Departamentul pentru Energie, estima la finalul lunii februarie ca in urma transferului de actiuni compania ar putea atrage peste 400 milioane de euro. Electrica a inregistrat in primul trimestru un profit net consolidat, excluzand participatiile minoritare, de 60 milioane lei (13,4 milioane euro), usor sub cel din aceeasi perioada din 2013, iar pe tot anul 2013 a obtinut un castig de 243,4 milioane lei (55 milioane euro), cu 32% sub cel din 2012.

Grupul Electrica a fost recent reorganizat, inainte de listarea companiei la bursa, iar, ca urmare a acestui proces, participațiile minoritare ale grupului au fost transferate catre o societate nou-inființata in scopul administrarii acestor active, la care statul este acționar unic.

Segmentul de distribuție al Electrica este reprezentat de Electrica Distribuție Muntenia Nord., Electrica Distribuție Transilvania Sud, Electrica Distribuție Transilvania Nord și compania de servicii energetice Electrica Serv, si este limitat din punct de vedere geografic la regiunile Muntenia Nord, Transilvania Nord si Transilvania Sud.

Segmentul de distribuție opereaza in baza unor contracte de concesiune pe termen lung acordate de Ministerul Economiei, valabile pana in 2054 si in baza unor licențe emise de ANRE, valabile pana in 2027, care au opțiune de reinnoire pentru inca 25 ani. Electrica ofera, de asemenea, servicii de intreținere și reparații de echipamente și alte servicii auxiliare retelei sale de distribuție și, intr-o masura mai mica, unor terțe parți prin intermediul filialei de servicii energetice Electrica Serv.

Cititi si Cum este vazuta Electrica de analisti cu o saptamana inainte de listarea anului de pe Bursa

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri