"Fiecare producator sau operator economic afiliat acestuia din sectorul gazelor naturale are obligatia sa incheie tranzactii pe pietele centralizate, pentru vanzarea a minimum 20% din cantitatea de gaze naturale din productia proprie destinata consumului pe piata concurentiala. De la aplicabilitatea obligatiei mai sus amintite sunt exceptate cantitatile de gaze naturale din productia interna proprie, care fac obiectul contractelor de vanzare a gazelor naturale aferente pietei concurentiale aflate in derulare la data intrarii in vigoare a acestui ordin", potrivit unui comunicat al Autoritatii Nationale de Reglementare in Energie (ANRE), citat de Mediafax. Masura a foat aprobata joi, 10 iulie, de Comitetul de Reglementare al ANRE.

Pietele centralizate sunt Bursa Romana de Marfuri (BRM) si OPCOM. In prezent, companiile au posibilitatea de a comercializa gaze naturale pe BRM si OPCOM, dar numarul tranzactiilor si cantitatile sunt reduse. Ministrul Economiei, Constantin Nita, spunea anul trecut ca tranzactiile cu gaze naturale vor putea fi derulate, pe pietele centralizate, si de companii straine.

Cei mai mari producatori locali de gaze sunt OMV Petrom si Romgaz Medias.