Asociatia Brokerilor este nemultumita de ultimele modificari propuse de Ministerul Finantelor Publice la Legea Pietei de Capital, reprezentantii Asociatiei afirmand ca proiectul de lege incalca drepturile actionarilor societatilor listate la bursa de valori.

„Asociatia Brokerilor atrage atentia ca ultima varianta a proiectului de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 297/2004 privind piata de capital, publicata de Ministerul Finantelor Publice pe website-ul propriu, contine unele prevederi care aduc atingere drepturilor actionarilor si deschid calea unor abuzuri ale actionarilor majoritari, servind interesului restrans al unui grup de persoane si nu interesului comun al tuturor actionarilor societatilor listate la bursa de valori”, se mentioneaza intr-un comunicat de presa.

Oficialii Asociatiei spun ca desi varianta de proiect de lege publicata recent este a treia, aceasta nu ia in considerare observatiile transmise de catre participantii la dezbaterea publica, mentinand prevederile formulate de grupul de initiatori, „nefundamentate corespunzator si care au menirea de a proteja numai interesul propriu”.

„Prin impunerea de catre legiuitor a conditiilor de cvorum si de majoritate de vot necesare desfasurarii adunarilor generale extraordinare ale actionarilor unui operator de piata si adoptarii hotararilor, la nivelul minim prevazut de Lega nr. 31/1990, precum si prin modificarea de drept, in acest sens, a statutelor sau actelor constitutive ale operatorilor de piata, fara ca ele sa fie aprobate de adunarea generala a actionarilor, se incalca grav vointa actionarilor operatorului de piata exprimata anterior, in conditii de legalitate. Desi propunerea de articol face trimitere la art. 115 din Legea nr. 31/1990, este omis alineatul acestuia care confera dreptul oricarei societati pe actiuni de a stipula in actul constitutiv cerinte de cvorum si de majoritate mai mari decat cele prevazute de lege.

Daca actionarii oricarei societati au dreptul de a decide in aceasta privinta, se impune ca si actionarii operatorilor de piata sa-si poata exercita acest drept, pentru a evita luarea unor decizii abuzive de catre diferite grupuri de interese, tocmai prin prisma rolului important pe care un operator de piata il are, atat in functionarea pietei de capital, cat si in economie”, se mentioneaza in comunicatul de presa.

In plus, derogarea de la legislatia in materie prevazuta in proiectul de lege, pentru inregistrarea modificarilor mentionate la statutele/actele constitutive ale operatorilor de piata, prin inlocuirea hotararii Adunarii Generale a Actionarilor cu cea a Consiliului de Administratie, reprezinta un abuz care poate ridica un mare semn de intrebare oricarui potential investitor in piata de capital din Romania, se mai mentioneaza in anuntul Asociatiei Brokerilor.

Oficialii institutiei mai propun si pastrarea pragurilor de detinere pentru care este necesara notificarea operatorului de piata si supunerea spre aprobarea ASF, asa cum ele au fost prevazute in varianta initiala a proiectului.

„Legislatia pietei de capital este menita sa protejeze interesul tuturor investitorilor, tinand cont de faptul ca societatile listate la bursa de valori sunt societati deschise, cu un numar mare de actionari si cu fluctuatii ale acestora de la un moment la altul. Ca urmare, Asociatia Brokerilor considera ca modificarea conditiilor de cvorum si de adoptare a hotararilor privind ridicarea dreptului de preferinta al actionarilor de a subscrie noile actiuni in cazul majorarilor de capital social, existente in actuala Lege a pietei de capital, reprezinta o ingradire a unui drept al acestora conferit de lege la momentul efectuarii investitiei, care nu poate duce decat la cresterea gradului de neincredere in investitiile in piata de capital. In plus, reducerea cvorumului in maniera propusa este de natura a afecta drepturile actionarilor minoritari prin posibila diminuare inechitabila a cotei detinute de acestia la capitalul social”, se concluzioneaza in comunicatul Asociatiei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri