Conferinta presedintilor a respins propunerea Grupului PPE de a fi introdusa in plenul PE o dezbatere privind modul in care au fost organizate alegerile prezidentiale din Romania, chestiunea fiind trimisa Comisiei LIBE, a precizat un purtator de cuvant al presedintelui Grupului PPE.

"La reuniunea Conferintei presedintilor de ieri (joi - n.r.), Grupul PPE a propus o dezbatere in plen privind modul in care au fost organizate alegerile prezidentiale din Romania, pe 2 si 16 noiembrie. Initiativa unei astfel de dezbateri a apartinut membrilor PDL ai Grupului PPE", a declarat un purtator de cuvant al presedintelui Grupului PPE din Parlamentul European Manfred Weber, potrivit Mediafax.

"Grupul PPE a subliniat ca organizarea alegerilor prezidentiale a fost extrem de proasta. Nu au fost suficiente sectii de vot pentru a permite tuturor cetatenilor romani din strainatate sa-si exercite un drept constitutional fundamental, si anume dreptul de a vota. Din aceasta cauza, multi romani nu au putut vota", a mai precizat purtatorul de cuvant. La randul sau, presedintele Grupului PPE Manfred Weber a precizat ca romanii care nu au putut vota asteapta explicatii pentru acest lucru.
"Acei cetateni care nu au putut vota asteapta explicatii si merita (sa li se dea) un raspuns. Din pacate, niciunul dintre celelalte grupuri politice nu a sprijinit aceasta propunere. Regretam ca au preferat sa ignore problema, in loc sa se ocupe de ea", a declarat Weber.

Conferinta presedintilor este organul politic al Parlamentului European, care pregateste calendarul Parlamentului si ordinea de zi a sedintelor plenare. Din Conferinta presedintilor fac parte presedintele PE si presedintii grupurilor politice. De asemenea, din Conferinta presedintilor face parte un reprezentant al deputatilor neafiliati, care insa nu are drept de vot. Numerosi romani din diaspora nu au putut vota in primul si in al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale din noiembrie. Problemele de la votul din diaspora au dus la demisia ministrilor de Externe Titus Corlatean si Teodor Melescanu. Procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu, a anuntat, pe 20 noiembrie, ca dupa turul 1 al alegerilor prezidentiale a fost deschis un dosar in care a inceput urmarirea penala in rem, respectiv fata de fapta de incalcare a dreptului la vot, ca urmare a problemelor la scrutinul din diaspora.

Pe 4 decembrie, dosarul privind problemele inregistrate la votul din diaspora a fost trimis de procurorii Parchetului instantei supreme la Directia Nationala Anticoruptie, pentru continuarea cercetarilor. "La data de 4 decembrie, constatand ca faptele cu privire la care s-a inceput urmarirea penala sunt susceptibile de a fi incadrate si in dispozitiile articolului 132 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, norme care atrag competenta de investigare a Directiei Nationale Anticoruptie, Sectia de urmarire penala si criminalistica a dispus declinarea cauzei in favoarea acestei structuri", a precizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ), intr-un comunicat de presa.

Pana in prezent, Sectia de urmarire penala si criminalistica a PICCJ a obtinut de la Biroul Electoral Central si Ministerul Afacerilor Externe actele oficiale relevante pentru documentarea dosarului. Directia Nationala Anticoruptie a cerut, pe 2 decembrie, dosarul de la PICCJ privind problemele la votul din diaspora, intrucat la DNA este in lucru un dosar care vizeaza aceleasi fapte, iar procurorii anticoruptie sunt de parere ca cele doua dosare penale trebuie reunite.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri