Pe parcursul sedintei, bursa elvetiana s-a prabusit cu pana la 14%. Indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 1,73%, CAC 40 al bursei din Paris cu 2,37%, iar DAX al bursei din Frankfurt cu 2,2%, dupa fluctuatiii mari in timpul tranzactiilor. La Milano, indicele FTSE MIB a avansat cu 2,4%, potrivit Mediafax.

Decizia bancii centrale elvetiene de a permite aprecierea francului a avut loc cu o saptamana inainte de sedinta de politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE), la care s-ar putea decide lansarea achizitiilor de obligatiuni guvernamentale, masura care ar putea spori presiunile de apreciere a francului fata de euro. "Este un soc mare pentru companiile elvetiene, care trebuie sa faca fata unui franc mult mai puternic. Credem ca masura a fost luata in anticiparea anuntului BCE privind relaxarea cantitativa. Actiunile italiene sunt in crestere, DAX este in urcare, investitorii inteleg ca exista conditiile pentru relaxarea cantitativa", a declarat Peter Garnry, director de strategie pe piata de capital la Saxo Bank in Hellerup, Danemarca.

Banca centrala elvetiana a redus totodata rata dobanzii la depozitele la vedere de la -0,25% la -0,75%. Actiunile exportatorilor elvetieni au scazut puternic. Titlurile producatorilor de ceasuri Financiere Richemont si Swatch Group, care obtin cea mai mare parte a veniturilor in afara tarii, au coborat cu peste 15%, in timp ce actiunile Holcim, cel mai mare producator de ciment la nivel mondial, au scazut cu 11%.

Citeste si:

"Masura de astazi a Bancii Nationale a Elvetiei este un tsunami", a declarat directorul general al Swatch, Nick Hayek. Actiunile bancilor si companiilor financiare elvetiene au inregistrat caderi puternice. Titlurile UBS Group au inchis cu un declin de 12%, iar Credit Suisse Group cu 11%. Actiunile companiei financiare Julius Bear Group au scazut cu 11%.

Inainte de anuntul Bancii Nationale a Elvetiei, analistii JPMorgan Chase au scris intr-o nota adresata investitorilor ca UBS, cea mai mare banca elvetiana, se va numara intre bancile care vor profita de aprecierea dolarului. "Investitorii care detin pozitii pe piata elvetiana de capital trebuie sa aiba rabdare si sa nu vanda la nivelurile actuale. Credem ca investitorii care evita riscurile vor cumpara pe piata elvetiana. Actualele preturi sunt justificate pe termen scurt dar in viitor anticipam preturi mai mari, in conformitate cu trendul din zona euro", a declarat Christoph Riniker, director de strategie la Julius Baer, in Zurich.
Intre actiunile care au inregistrat cresteri joi, titlurile Total au avansat cu 2,8%, Unilever cu 3,7% si Anheuser-Busch InBev cu 3,1%.