"Am inceput toate demersurile necesare listarii, cel mai probabil vor fi finalizate in cursul aceste luni", a declarat fondatorul companiei, Octavian Badescu. Actionarii existenti intentioneaza sa cedeze impreuna aproximativ 10% din pachetele pe care le detin, nefiind exclusa posibilitatea unei majorari de capital in viitor. Listarea survine dupa ce la sfarsitul anului trecut compania s-a transformat in societate pe actiuni, informeaza Mediafax.

"Prin listare se pot atinge mai multe obiective: se reliefeaza o valoare a companiei recunoscuta de piata. Se poate obtine capital de dezvoltare. Creste credibilitatea companiei cu toate efectele subsecvente. Creste expunerea. Poti folosi propriile actiuni pentru a achizitiona alte companii in viitor. Poti transforma in cash o parte din portofoliul investitional al actionarilor. Cand noi - actionarii - am luat decizia listarii, am avut in vedere toate aceste aspecte", a afirmat, la randul sau, Lucian Baltaru, general performance manager la Sameday Courier. Pentru urmatorii ani, actionarii actuali au ca obiectiv cresterea valorii companiei, respectiv majorarea cifrei de afaceri si a profitului. Planurile de dezvoltare ale companiei includ consolidarea pozitiei pe piata de profil si pe nisa livrarilor in aceeasi zi.

"Astfel de livrari au tendinta de a deveni «same hour», iar aici zona de food delivery este in avangarda. Integrarea cu aplicatia Lokko si sistemul aferent de gestionare al comenzilor joaca un rol important in dezvoltarea afacerii si consideram ca acest lucru ne va ajuta si din perspectiva profitabilitatii. Suntem o companie care distribuie si dividende, dar care pastreaza si resurse pentru continuarea dezvoltarii", a completat Baltaru.

Citeste si:

Compania va continua sa se dezvolte si pe segmentul livrarilor in regim mai putin accelerat, de tip postal, iar livrarile neadresate (dropmail-ul) vor avea si ele o pondere semnificativa. Consultantul companiei pentru listare este compania FSA Advisory. Sameday Courier a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 1,7 milioane euro, in crestere cu 50% fata de anul anterior, si o rata a profitului de 10%, si vrea sa ajunga in 2015 la afaceri de 2-2,5 milioane euro.

Foto: Shutterstock / Curier