In 2013, compania a consemnat o cifra de afaceri de 4,9 miliarde de dolari si o pierdere de 95,6 milioane de dolari. Pe fondul procesarii unei cantitati record de titei la rafinaria Petromidia, de peste 5 milioane de tone, compania a reusit triplarea rezultatului operational (EBITDA), de la 29 milioane dolari in 2013 la 86,4 milioane dolari in 2014, se arata intr-un comunicat al Rompetrol Rafinare.

Potrivit comunicatului, nivelul materiilor prime prelucrate a fost de 5,08 milioane de tone anul trecut, in crestere cu 21% de la 4,2 milioane de tone in 2013. Exporturile s-au ridicat la peste 2 miliarde doari, fata de 1,7 miliarde dolari in 2013 si 1,7 miliarde dolari in 2012, Rompetrol Rafinare plasandu-se pe primul loc in topul celor mai mari exportatori interni de produse petroliere si pe locul doi la nivel national.

In ultimul trimestru al anului trecut, rezultatele companiei au fost afectate de evolutia cursului leu/dolar, deprecierea materiei prime in raport cu cotatiile produselor finite, dar si de situatia stocurilor de produse/materie prima la finele lui 2014. Un ciclu de productie pentru rafinarie este cuprins intre 30-45 de zile, astfel ca materia prima achizitonata si procesata de rafinarie se reflecta in preturile produselor finale dupa aceasta perioada.

Astfel, compania si-a mentinut in trimestrul al patrulea activitatea operationala la nivelul primelor noua luni ale anului, consemnand o crestere cu 72% a rezultatului operational, la 23,8 milioane dolari, si o reducere cu 76% a pierderilor, la 16,7 milioane dolari, comparativ cu trimestrul al patrulea din 2013.

De asemenea, scaderea cu 13% a cifrei de afaceri, de la 1,48 miliarde dolari in trimestrul al patrulea din 2013 la 1,28 miliarde dolari in ultimele trei luni din 2014 a fost determinata de trendul descendent al pretului titeiului. Pe segmentul de rafinare si petrochimie, cifra de afaceri bruta s-a ridicat la 5,1 miliarde dolari in 2014, in crestere cu 14% comparativ cu cea raportata in 2013. In ultimul trimestru din 2014, afacerile pe acest segment au scazut cu 16% comparativ cu 2013, de la 1,4 miliarde dolari la 1,17 miliarde dolari. Pierderile din aceasta activitate s-au situat la 102 milioane de dolari anul trecut, din care 37 milioane de dolari in ultimul trimestru al anului.

Operatiunile de distributie au inregistrat o cifra de afaceri bruta de 3,2 miliarde dolari in 2014, in crestere cu 9% fata de nivelul din 2013, cand s-a situat la 2,9 miliarde dolari, fiind influentata pozitiv de cresterea cu 13% a volumelor vandute en-gros fata de aceeasi perioada a anului 2013. Profitul net al segmentului de distributie s-a situat anul trecut la 22,2 milioane de dolari, fata de 1 milion de dolari in 2013. In trimestrul al patrulea, compania a consemnat un castig net de 4,5 milioane de dolari, fata de 1,54 milioane de dolari in aceeasi perioada a anului precedent.

Citeste si:

La sfarsitul lunii decembrie 2014, segmentul de distributie al Rompetrol Downstream cuprindea 744 puncte de comercializare, incluzand reteaua de statii proprii, statii partener, Rompetrol Express, 230 de statii distributie GPL auto, 9.000 de puncte de distributie butelii si 3 statii de imbuteliere GPL la Constanta, Arad si Bacau. Compania a continuat sa fie un contribuabil important la bugetul de stat al Romaniei, platind peste 487 milioane dolari in trimestrul patru din 2014 si peste 1,8 miliarde dolari la finalul anului, in crestere cu 28% comparativ cu 2013, cand a contribuit cu 1,4 miliarde dolari.

Prin intermediul celor doua rafinarii pe care le opereaza, Petromidia Navodari si Vega Ploiesti, compania Rompetrol Rafinare, principalul activ al KMG International, asigura peste 40% din capacitatea de rafinare a Romaniei si este unicul producator de polimeri din tara. Valoarea totala a investitiilor realizate pe platforma Petromidia in perioada 2007, momentul preluarii si integrarii in cadrul KazMunayGas, si 2014 a ajuns la aproximativ 1,4 miliarde dolari.

Compania a reusit atingerea in 2014 a unui record istoric privind materiile prime, cantitatea totala prelucrata de aceasta din 1979, anul intrarii in exploatare, si pana in prezent ridicandu-se la peste 100 milioane tone. Printre recordurile istorice inregistrate de companie in 2014 se numara cresterea productiei de motorina - 2,46 milioane tone (1,91 milioane tone in 2013), a randamentelor pentru motorina – 48,8% (46% in 2013), dar si a randamentelor pentru produse albe – 85,7% (85,5% in 2013). Costul de procesare a coborat la 21,2 dolari/tona, cel mai scazut nivel din ultimii 10 ani.

In perioada urmatoare, KMG International va continua implementarea la nivelul companiei a programului "Change for good", destinat eficientizarii si imbunatatirii intregului flux de operatiuni. Programul urmareste cresterea eficientei energetice, reducerea cheltuielilor operationale, cresterea profitabilitatii, efectul economic vizat la nivelul KMG International fiind de aproximativ 130 milioane dolari pana in 2018, se arata in comunicatul Rompetrol Rafinare.

Situatiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare si cele ale subsidiarelor Rompetrol Downstream, Rompetrol Gas, Rompetrol Quality Control, Rom Oil, Rompetrol Logistics si Rompetrol Petrochemicals.