"E.ON Romania respinge cu fermitate acuzatiile referitoare la asa-zisa incalcare a principiilor de guvernanta corporativa sau la existenta unui conflict de interese, asa cum sustin administratorii Fondului Proprietatea intr-un comunicat de presa dat astazi publicitatii. Compania noastra a avut intotdeauna o colaborare institutionala cu Fondul Proprietatea si a raspuns de fiecare data tuturor solicitarilor de informatii suplimentare venite din partea acestei entitati", se arata intr-un comunicat al companiei.

Contractele de servicii de consultanta strategica la care fac referire reprezentantii FP au fost incheiate in deplina legalitate, cu aprobarea organelor societare competente si in conditii comerciale de piata, certificate de experti independenti, potrivit companiei.

Fondul Proprietatea a anuntat luni ca cere actionarilor E.ON Distributie SA si E.ON Energie sa aprobe actionarea in instanta a administratorilor si directorilor celor doua companii si ai E.ON Moldova Distributie pentru recuperarea daunelor cauzate de semnarea unor contracte de consultanta cu E.ON Romania.

Citeste si:

E.ON Romania SRL este actionarul majoritar al celor trei companii. Franklin Templeton Investment Management Limited UK Sucursala Bucuresti, administratorul unic al Fondul Proprietatea (FP), considera ca serviciile de consultanta contractate de catre cele trei companii ale grupului E.ON nu sunt necesare, iar pretul platit catre E.ON Romania SRL este nejustificat.

Solicitarile Franklin Templeton vor fi analizate in cadrul Adunarilor Generale Ordinare a Actionarilor E.ON Distributie Romania SA si E.ON Energie Romania SA din 26 si 28 mai.

"Conform datelor disponibile Fondului, in anul 2014, valoarea totala a acestor contracte referitoare la consultanta strategica si de management se ridica la o suma estimata de 34,4 milioane RON (echivalentul a 5,6 milioane de lire sterline sau 7,7 milioane de euro)", se arata intr-un comunicat al Franklin Templeton.